UPDATE: TRAGEDIE – Pilotul băimărean Sorin Mircea Bochiș, „în stare extrem de critică” după accidentul aviatic din Suceava

1
1782

ACCIDENT MORTAL. Pilotul Sorin Bochiș, născut în Baia Mare, se zbate între viață și moarte, pronosticul medicilor fiind extrem de rezervat, după accidentul survenit sâmbătă, 4 august, în timpul unui zbor de antrenament în care două avioane ușoare de zbor acrobatic s-au ciocnit deasupra aerodromului din Frătăuţii Vechi (jud. Suceava). Unul dintre piloți, Cornel Marinescu (60 de ani), a murit pe loc, iar Bochiș, aflat în comă, a fost transportat de urgență, cu un elicopter SMURD, la Spitalul de Neurochirurgie ”Nicolae Oblu” din Iași.

 

Ce spun medicii

 

Medicii sunt extrem de rezervați în privința stării pilotului. Diana Cimpoeşu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi, a precizat: “Pacientul este în comă. Are politraumatism craniocerebral deschis, contuzie toraco abdominal, fractură gambă. Este întubat, ventilat mecanic”.

 

Medicul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, a declarat, pentru agenția națională de presă, că: “Pacientul este în stare extrem de critică. A fost resuscitat volemic, resuscitat respirator, are multiple leziuni la nivelul capului, membrelor, toracelui şi abdomenului. Se află în curs de evaluare şi stabilizare. În funcţie de rezultatul analizei complexe, se va decide dacă se va efectua intervenţia chirurgicală. Prognosticul este extrem de rezervat din cauza severităţii lezionale şi complicaţiilor posibile”.

 

Cum s-a întâmplat accidentul

 

Sâmbătă, în timpul antrenamentelor pentru show-ul aerian Suceava Air Show, două aeronave de mici dimensiuni, de tipul biplan Steen Skybolt, care aparțineau formației Asalt Timișoara, din care făceau parte piloții Sorin Bochiş (53 de ani) și Cornel Marinescu (60 de ani), s-au ciocnit în zbor, iar apoi s-au prăbușit în afara pistei.

 

În momentul accidentului, cele două avioane zburau ”în oglindă” deasupra aerodromului din Frătăuţii Vechi – o figură acorbatică dificilă care presupune zborul la o altitudine de 300 de metri, cu o viteză de 120-130 de kilometri/oră și la o distanţa dintre cele două aparate de zbor de cel cel mult 3 metri. Cu câteva zile înaintea accidentului, Bochiș, liderul formației, prezenta câteva elemente din programul acrobatic pe care-l pregătiseră: „Cele două avioane vor prezenta un program de acrobație în formație, cu câteva elemente de bază care pleacă cu un looping în formație, un opt cubanez și un tonou în formație, după care un alt element de spectaculozitate va fi zborul în oglindă, unde un avion va zbura pe față și un avion va zbura la o distanță mai mică de doi metri, pe spate”.

 

Ambii piloți erau extrem de experimentați. Pilotul bucureștean Cornel Marinescu, care a murit pe loc, era considerat unul dintre așii aviaţiei acrobatice din România, fost campion balcanic, absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu”.

 

Ultima reprezentație a Skybolt of Romania a fost în 24 iunie, la mitingul aviatic de pe Aeroportul Timişoara. Suceava Air Show a fost anulat. Sorin Bochiș a zburat și la ultimul Maramureș Air Show, în 2017, atunci când s-a oferit să vină cu avionul său de acrobație pentru a zbura pentru oamenii din orașul său natal. Și a făcut-o magistral.

 

 

De asemenea, de Bochiș și avionul ușor de fabricație poloneză, de tip Wilga, expus astăzi în fața aerogării Aeroportului Maramureș (un exponat-pionier al viitorului muzeu) se leagă o poveste spusă și astăzi de piloții băimăreni. Avionul, fabricat în anul 1971, era destinat tractării planoarelor şi lansării paraşutiştilor și este primul aparat pe care aviatorii au făcut cursuri de zbor în Baia Mare. Odată, în timp ce la manşa aparatului se afla Sorin Bochiş, avionului i s-au oprit de două ori motoarele în timpul zborului, însă a aterizat cu succes.

 

Cine este Sorin Bochiș

 

Sorin Bochiș a luat primele lecții oficiale de zbor în Baia Mare, în anul 1981, la varsta de 14 ani, când s-a înscris la cursurile de planorism la Aeroclubul din Baia Mare, dar spunea că a zburat dinainte de a ştii să meargă, tatăl său fiind pilot – când tatăl său nu dorea să-l ia „cu avionul”, se ascundea în cabină şi stătea pitit până după decolare (zicea că în cazul său „microbul” aviaţiei s-a transmis sanguin). Ulterior, a fost selecţionat în lotul naţional de planorism al României şi a devenit campion naţional, obţinând o clasificare cu care s-ar mândri orice pilot: Insigna internaţională FAI „C” de Aur.

 

La 22 de ani a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” (cu sediul pe aerodromul Boboc-Buzău, acum denumirea instituţiei este Institutului Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”) şi a fost repartizat în aviaţia militară, ca pilot al Regimentului 93 aviaţie de vânătoare din Timişoara. A fost pilot militar pe cele mai rapide avioane de luptă, MIG 21 fără geometrie variabilă şi MIG 23 cu geometrie variabilă. Atunci şi-a dezvoltat apetitul pentru acrobaţii aviatice. În 1997, regulamentul l-a obligat să părăsească zborul, dar pentru că nu-şi imagina viaţa altfel decât „printre păsări”, Bochiş a plecat în SUA, şi-a luat licenţa de pilot în aviaţia civilă şi s-a angajat la o companie aviatică care contracta programe guvernamentale de depistare a cultivatorilor de plante psihotropice.

 

După atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, piloţilor străini li s-a interzis să zboare, aşa că Bochiş s-a întors în România, la Timişoara, s-a angajat la Carpatair (unde a lucrat 10 ani ca pilot în aviaţia civilă), apoi la Arkasair (unde lucrează şi în prezent ca pilot pe avioane executive business JET). În paralel, şi-a deschis o şcoală de zbor şi, în 2016, şi-a împlinit un alt mare vis: a achiziţionat cu 80.000 de dolari, de la un pilot de acrobaţie din Florida (SUA), un aparat Skeen Skybolt (produs în 2006), acesta fiind unicul avion biplan de înaltă acrobaţie, de acest tip, existent în România – biplanul este un avion cu două aripi fixe suprapuse, câteodată de dimensiuni diferite, dispuse paralel.

 

Spune că a visat să piloteze un avion cu formă istorică, dar cu performanţe acrobatice de campionat mondial şi că atunci când i s-a ivit această oportunitate l-a cumpărat „pe nevăzute”. Cu acest avion a venit în 2017, la Maramureș Air Show, Bochiş, un om care are mult peste 10.000 de ore de zbor în impresionanta sa carieră, să zboare pe cerul Băii Mari, gratuit, „în speranţa că pot din nou să aduc un plus de valoare comunităţii băimărene ca reprezentant al locului” şi în speranţa că poate „să ofere iubitorilor de spectacol aerian o zi de neuitat”.

 

UPDATE. Duminică, 5.08.2018, ora 18:00. Medicul Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat duminică, 5 august, pentru News.ro: ”Nu au apărut lucruri noi, starea pacientului este staţionară. Se află în continuare la Terapie Intensivă. Nu a fost operat. Faţă de ieri, situaţia nu s-a schimbat, starea lui nu e nici mai bună, nici mai proastă. Prognosticul este în continuare rezervat”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Un articol frumos dar usor superficial.
    1. Pe avionul „WILGA” expus la aerogara Aeroportului International Baia Mare, primul exponat pentru un muzeu, initiat de domnul Mihai Patrascu, a zburat multi ani tatal lui Sorin Bochis, pilotul Bochis Vasiliu (SK)
    2. Acest avion „WILGA”, remorcher de planoare are un singur motor, nu „motoare”.
    3. Cazul cu oprirea „motoarelor” s-a intamplat cu regretatul Bochis Vasiliu, pe atunci comandantul scolii de zbor. Cu care am fost bun prieten, iar pe fiul, Sorin Bochis cunosteam de cand avea 5 ani.
    Pentru corecta informare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here