TÂRG TURISTIC – Maramureșul a fost promovat britanicilor ca destinație ecoturistică – nu este meritul autorităților județene

0
242

ECOTURISM. Maramureșul a fost promovat ca destinație ecoturistică la Londra, în cadrul celei de-a 25-a ediție a Destinations: The Holiday & Travel Show, târgul turistic cel mai mare și cu tradiția cea mai îndelungată dintre cele specializate pe vacanțe și călătorii din Regatul Unit al Marii Britanii.

 

La evenimentul din capitala Angliei, care a avut loc în perioada 31 ianuarie – 3 februarie, standul României a fost organizat de Asociaţia de Ecoturism din România (care a fost în acest an și partener principal al expoziției care adună peste 80.000 de vizitatori), prin 37 de firme care au promovat nouă destinații exclusiv cu profil ecoturistic.

 

Ecoturismul este considerat o nişă a turismului internaţional, dar reprezentanții României au considerat că țara noastră este unul din pilonii de bază ai acestuia și că poate proiecta o imagine generală extrem de atrăgătoare. Inițiativa este una 100% privată, reprezentanții asociației recunoscând că își doresc o profesionalizare a politici de marketing a României şi o susţinere consecventă a sectorul de ecoturism în special de către Ministerul Turismului.

 

Cele nouă destinaţii cu profil ecoturistic, promovate de AER în 2019 sub brand-ul Discover Eco-Romania: Ţara Haţegului – Retezat, Ţara Dornelor, Eco-Maramureş, Pădurea Craiului – Apuseni, Ţinutul Zimbrului – Neamţ, Colinele Transilvaniei, Băile Tuşnad, Delta Dunării şi Piatra Craiului – Braşov.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here