SURSE 2MNEWS – Un angajat de la Cadastru și peste 40 de topografi maramureșeni sunt cercetați pentru luare și dare de mită în formă continuată

0
4132

EXCLUSIV. Ioan Pașca (50 de ani), consilier cadastru la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Maramureș, este cercetat pe luare de mită în formă continuată, iar peste 40 de topografi maramureșeni și peste 30 de persoane fizice sunt cercetate în același dosar pentru dare de mită sau dare de mită în formă continuată.

 

Surse 2mnews au dezvăluit că la dosar există probe audio-video care atestă că Pașca primea sume de bani de la persoane care vroiau să ridice documente solicitate OCPI Maramureș mai repede decât termenul legal.

 

„Se pot solicita aceste documente – de regulă, hărți, planuri cadastrale și topografice – înaintea termenului prevăzut pentru eliberare, însă pentru asta se achită o taxă de urgență. Respectivii (n.red., cei care sunt cercetați pentru dare de mită sau dare de mită în formă continuată) achitau doar taxa de eliberare a documentelor și nu mai achitau taxa de urgență, dându-i direct consilierului de la OCPI niște bani. Sumele nu pot fi mari, pentru că acea taxă de urgență este de 5 x valoarea de bază. De exemplu, eliberarea unui act simplu, un  certificate din mapa de acte și cărți funciare, costă 5 lei, taxa de urgență e 25 de lei. În loc de 30 de lei, respectivii plăteau 5 lei la OCPI și 5-10 lei la Pașca. La documentele mai complexe, taxa de urgență este mai mare, evident, de la câteva zeci de lei până la sute de lei. Dacă sunt spre 80 de persoane implicate în darea de mită și asta în timpul supravegherii timp de o lună, puteți să estimați…”, au precizat surse din sistem.

 

Conform unor persoane implicate în caz, în biroul consilierului Pașca ar fi fost montat un sistem de supraveghere audio-video, pentru probarea activității nelegale. Pe filmări, există persoane care apar de mai multe ori dând mită pentru eliberarea în regim de urgență a documentelor, acestea fiind cercetate pentru dare de mită în formă continuată.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here