STRATEGIE – Deputatul Adrian Todoran (PMP) explică cum „tandemul Dragnea – Tăriceanu subjugă serviciile de informaţii”

1
459
Adrian Todoran

REACȚIE. Deputatul maramureșean Adrian Todoran, vicepreşedinte PMP, este membru în Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, constituită “pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide” – un kilometru și jumătate de titulatură.

 

Așa, și? Păi deputatul zice că această comisie e inutilă (respectiv inoportună) și că angrenează eforturi pentru un singur scop: “expunerea publică a conducerii SPP, printr-o adevărată condamnare în spaţiul public a reprezentanţilor serviciului respectiv”, ceea ce ar fi „un atentat la siguranţa naţională”.

 

„Se încearcă discreditarea serviciilor şi subjugarea lor interesului politic. De ce? Pentru că nişte oameni profesionişti, neobişnuiţi cu vehicularea informaţiilor de serviciu la nivelul şpriţului de seară, nu au înţeles să răspundă ordinelor politice primite din partea unor găşcari al căror scop comun este acela de a-şi proteja interesele financiare, aflate în multe situaţii în afara legii.

 

Am pomenit în repetate rânduri de pericolul pe care cuplul Dragnea – Tăriceanu îl reprezintă pentru statul de drept, încă de la preluarea puterii de către aceste două personaje sinistre, cu apucături dictatoriale. Din nefericire pentru poporul român, lucrurile stau mai grav decât ne-am fi aşteptat în 2016.

 

În mai puţin de doi ani, Liviu Dragnea a reuşit să schimbe inclusiv Codul Penal, dezincriminând abuzul în serviciu, faptă ce i-a adus o condamnare penală şi un posibil sejur de câţiva ani la puşcărie. Evident, nici Călin Popescu-Tăriceanu nu se lasă mai prejos, acuzând instituţiile statului că a fost supravegheat şi interceptat de serviciile statului, timp de şapte ani, dar nu ar fi fost informat în această privinţă. Drept urmare, trebuie făcută curăţenie în aceste servicii ale statului, care deranjează puterea.

 

Săptămâna trecută a fost rândul Serviciului de Protecţie şi Pază, adjunctul instituţiei fiind audiat de Comisia de Control constituită la nivelul Parlamentului. În calitate de membru al acestei comisii, îmi exprim îngrijorarea cu privire la modul abuziv în care procedează liderii Coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, prin înfiinţarea de diverse comisii, care de care mai lipsite de importanţă şi relevanţă pentru românul de rând”, susține deputatul Todoran.

 

Parlamentarul maramureșean e convins că țara are nevoie de măsuri clare pentru creşterea nivelului de trai, iar dacă tot e să se creeze comisii, bine ar fi ca acestea să verifice ce se întâmplă cu spitalele promise în campanie, cu miile de kilometri de autostradă asumate de guvernarea Dăncilă, cu învăţământul românesc cramponat într-o programă stufoasă, greu accesibilă şi manuale pline de greşeli, să ştim cine sunt vinovaţii pentru sacrificarea a sute de mii de porci loviţi de pesta porcină, să avem o explicaţie pentru creşterea preţurilor şi a indicelui ROBOR.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Da nu m-ai inteleg nimic. La Consiliul judetean PMP si PSD nu rod impreuna la aceelasi ciolan ?
    Domnul Todoran este vicepresedinte la nivel national al PMP, domnul Zetea este vicepresedinte la nivel national al PSD si atunci de ce nu discuta aceste probleme ? Sau lui domnul Todoran ii cam ia gura,,pe repede inainte”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here