SPĂLAREA CIOCANULUI – Devoalarea ticăloșiei umane a unui personaj admirat, adulat, controversat

16
3615
Cristian Pomohaci

OPINIE. Grație unor demersuri veritabile de investigație jurnalistică (rara avis), în aceste zile s-a devoalat ticăloșia umană a unui personaj, pe cât de admirat (chiar adulat), pe atât de controversat. Trebuia să se întâmple într-o zi.

 

Cristian Pomohaci, pasionat de folclorul năsăudean încă din adolescență, având har evident, a excelat încă de atunci în atitudini disimulate prin cercuri suspecte, autointitulându-se Emanuel, adică trimisul Domnului sau „Dumnezeu este cu noi”. Deși inițial era un fervent disident din „Oastea Domnului”, ajunge foarte repede un personaj influent, cu acces în ierarhiile episcopale ortodoxe, mitropolitane și chiar patriarhale. Nebănuite sunt căile… trufiei.

 

Dorința histrionică și năvalnică de afirmare artistică prin lingușire și carierism, nu putea fi trecută cu vederea, strecurându-se cu tupeu în cercurile de influență radio-tv și pozând ca favorit, inclusiv la regretata Mărioara Murărescu. Arde numeroase etape, făcând studii prin te miri ce facultăți private (reteta vă este cunoscută, nu-i așa?) iar prin viclenie și stilul onctuos reușește să-și atingă țintele.

 

A urmat beția puterii și egolatriei, pozând ba în monah, ba în slujbaș eparhial (purta însemne). Atunci când ești plin de sine ești gol în inima ta și nu mai e loc de Hristos. Părea ca notorietatea părintelui Arsenie Boca îl ispitea și inspira, pentru a parveni. Voia să pară sfânt în viață, făcător de minuni.

 

Nu voi insista asupra controversatelor slujbe de exorcizare (o imensa afacere pe spinarea naivilor) și a faunei care frecventa noul Maglavit din Ardeal. Moșuni, un sat insignifiant, așezat pe Valea Nirajului la adăpostul dealurilor mureșene, era locul adecvat pentru ereziile sale. Numeroasele reportaje ale unor televiziuni naționale, unele realizate cu camera ascunsă, sunt relevante dar nu au făcut altceva decât să sporească faima, misterul precum și superbia (mândria, păcatul aflat la rădăcina pierzaniei creștine).

 

Cât privește latura artistică, voi sublinia doar faptul că sufoca și manipula cu abilitate redactorii de radio și televiziune prin aranjamente perfide. Rare sunt afișele de pe care lipsea numele său, că vorbim de Radio România „Antena Satelor” ori de celebrele și profitabilele serbări ale comunelor și orașelor.

 

Ne întrebăm azi, când clopotul bate într-o dungă pentru acest personaj controversat, dacă nu cumva ascensiunea sa vicleană a beneficiat de complicitatea și lașitatea celor din jurul său. Din păcate, nu e unicul  domeniu în care societatea se comportă amoral.

 

În ce privește colaborarea suspect de rodnică cu administrația Maramureșului, se impun câteva întrebari legitime care bine-ar fi să nu rămână retorice:

 

– Oare cum l-a fermecat pe episcopul Justin, mare iubitor de sine (jdemii de fotografii), făcându-l pe artistul-popă părtaș nelipsit de la viața eparhială?

 

– Ce îl leaga pe “primarul suflețel” de ubicuul Pomohaci? Ce au in comun? Fecioria tomnatică sau pasiuni comune?

 

– Câți bani „s-au spalat” prin intermediul ansamblului profesionist, acest sac fără fund, unde stăpânitori ai culturii județene sunt Iuliana și Doru Dăncuș, care nu  mai pot concepe vreun eveniment fără popa vedetă, mereu pus pe bancuri și prefacut? Ar trebui să existe deconturi în instituțiile publice.

 

– Ce îl leagă pe făcătorul de minuni Pomohaci de colegii de breslă din Maramureș, care își împart cu lăcomie tortul bugetar? Nu voi preciza vreun nume dar e lesne să vă amintiți rețeta invariabilă din care nu lipsesc câteva personaje apropiate dancușilor. Câteva atribute comune se pot remarca de la o poștă: foști securiști și informatori, duplicitate vicleană, arivism, lăcomie pentru avere, egoism.

 

De altfel, peisajul folcloric abunda de carieriști, cântăreți în sutană, cântăreți gradați, informatori, ipocriți, prin urmare, perverși. Nu au aproape nimic în comun cu reprezentarea creației de sorginte țărănească și spiritul rural. Prea multe măști, aceeași piesă. Cinste celor care sunt veritabili artiști și caractere demne.

 

De la declansarea scandalului „Pomohaci”, cucuvelele folclorice s-au cam ascuns în huci. Nu mai apar pe FB pozele de grup cu artistul care oferă mântuirea prin rețeta personală. E doar începutul. Cutia Pandorei se revarsă generos.

 

Tăcerea complice sapă mormântul caracterului și demnității românești. Dacă ar fi existat atitudine și spirit critic, răul putea fi curmat înainte de metastază, doar că „există o falsă modestie care este deșertăciune, o falsă măreție care este o micime, o falsă virtute care este fațărnicie, o falsă înțelepciune care este prefăcătorie” (La Bruyere).

 

Andrei BĂRBOS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

16 COMENTARII

    • Libertate deplina de asociere la institutii legalizate de manifestare politica, civica, religioasa, vocationala. Se armonizeaza perfect cu chipul si atributele lor.

  1. Va propun sa va recititi postarea. Sugereaza incompetenta in valorizarea axiologica a temei. Precizarile erau necesare pentru dumneata, nu si pentru cititori ca dr. Teodor Ardelean, ca sa dau un exemplu, care poate sa va confirme profilul meu profesional. Se pare ca nu sunteti de acord cu argumentele mele pe tema prezenta dar nu le-ati anulat in niciun fel. Va pot oferi lecturi suplimentare inspre edificare: Declaratii; Clik-Citeste tot despre:
    cristian pomohaci, coleg, facultate, baieti, homosexual, pedofil, preot
    Un fost coleg al lui Cristian Pomohaci: «Luau băieți din gară, îi spălau», Tatăl lui Cristian Pomohaci, acuzat de pedofilie de amantă: «M-a corupt în gară!»

      • Nu renuntati…Tema ar fi intr-adevar utila: Impostura, duplicitatea si arivismul- atribute ale ethosului romanesc. Ce pacat ca scrierile lui Cioran, Noica, Motru, Draghicescu…etc sunt inutile pentru unii. Pana si Caragiale a sucombat sub presiunea „meningitei morale” definita impecabil de Goga.

  2. Eu zic să nu râdă ciob de oală spartă. Mai știm noi pe cineva care și-a completat studiile la vârsta părului rar pe la nu știu ce facultăți private și acum se dă mare disident și intelectual.

    • Ca ciocotisan pot fi mandru de asta. Am fost premiantul clasei pana in cls. XII-a, apoi sef de an intr-o facultate de stiinte umaniste, aflata la a treia promotie, avand ca profesori pe: Mihai Coman, autorul manualelor de jurnalism si intemeietorul scolii de jurnalism postrevolutionar, celebrul prof. dr. Gh. Pop, venerabil rector al invatamantului univ. baimarean, prof. dr. Nicolae Iuga autor al peste 15 carti de eseuri si studii filosofice, prof. V.R.Ghenceanu, regretatul decan al Facultatii de Jurnalism „Lucia Blaga” din Sibiu, directorul adj. Radio Cluj, Zorin Diaconescu, prof. Clujean Camil Muresan, prof. aradean Negrila…s.a.m.d. Studiile mele de cercetare academica sunt publicte in anuarul universitatii din Arad, unele prin reviste de cultura iar altele prin carti de specialitate, chiar alaturi de academicienii maramureseni. Va urma si un master doar atunci cand specimene ca PLM si Androneasca vor fi acoperiti de ridicol. Probleme…Gogule?! O fi buna doar facultatea care are si pravalie de doctori pentru fosti militieni si informatori. Am scris si despre asta in presa locala si centrala, la vremea potrivita. Sutele de emisiuni de cultura radio-tv sunt marturie pentru cei care au indragit arta si jurnalismul onest.
      Da, anonimule, imi creste mintea prin par. Asta anuleaza argumentele demersului meu gazetaresc???
      Daca vreti sa pledati pentru „virtutile” si sfintenia (Doamne iarta-ma +) lui PomohaciPomohaci, iata, aveti aici spatiu generos. Dixit!

  3. Ne.am saturat de solistul Pomohaci…un gurist cu o voce frumoasa cei drept dar cu figuri de mare vedeta. L-am acompaniat toti din orchestra pe acest gurist cu 3-4 melodii si restul vorbe de pacaleala la onorariul de peste 1500 se euro. Referitor la solistii ce colaboreaza cu noi intr-adevar sunt bosorogi expirati care nu mai vor sa plece de pe scena parca acum sau nascut sa cante.voci care se-aud parca-ar fi rate sau miei plangand.Apropo suntem supra saturati de incomptentele din acest ansamblu condus de mai mare Dirijor Albina Eduart , un puturos atat in munca cat si in viata de zi cu zi….putin spus incompetent binenteles impreuna cu conducerea Ansamblului family Dancus !! pentru care trebuie sa prestam la receptii sa poata aduna si ei banutii in conturile lor de pe urma noastra! O conducere foarte buna incepand de la Consiliu Judetean care acest Dancus va face pe toti. O sa revenim in episoadele urmatoare cu mai multe informatii. Asteptam cercetari Domnilor! Bani, abuz in serviciu, etc.!! Orchestra si dansatorii va iubesc!!

  4. Domnilor! unii dintre noi ne.am saturat de teatrele lui Pomohaci si de repertoriul lui pe scena .il cunoastem foarte bine …pe langa el mai sunt si alti guristi cantareti care nu concep ca sunt deja expirati si mai mult de.atat o intind pana la epuizare cu glasul lor vibrand ca ninste gaste…Suntem satui si de smecheriile acestori sefi sau mai bine spus cei care conduc aceasta institutie Ansamblu Folcloric Transilvania de prestarile orchestrei la diferite receptii in conturile Dancusilor. Nu mai suportam acest Dirijor incompetent de.o stangacie imensa ba mai mult un miros ordinar al acestui sconcs de repetate ori.Cine conduce aceasta institutie family Dancus? Nu va intrebati ce se intampla prin aceasta institutie?… nu pentru ca nu sunteti in acest domeniu . O sa revenim in episoadele urmatoare cu mai multe detalii !! Instrumentisti din orchestra!

    • Da. Ultima intersectare cu personalul: octombrie 2016. Eram prezentator si m-am trezit cu sus numitul ca vrea sa intre in spectacol, neinvitat (in stilul sau). Un soi de impresar ma stresa ca se grabeste iar eu i-am urat drum bun si cale batuta. Exista inregistrare la MMtv unde este evident ca l-am persiflat si pus la punct cu simtul umorului. Nu era prima lectie. I-am mai dat una la Dumbravita, mai an. Asadar, sunt consecvent in atitudine.

      • Domnule Bărbos nu am vrut să fiu maliţios însă m-a mâncat sub degete să pun link-ul (că repede l-am găsit) şi făcând precizarea că eraţi cam stingher cred că dovedeşte acest lucru; „stingher” poate fi înlocuit cu „nu v-aţi simţit confortabil” alături de personaj. În altă ordine de idei nici mie nu mi-a plăcut niciodată individul (însă cine sunt eu?) şi am mai şi scris timide comentarii în acest sens, acolo unde se dilira despre dânsul, însă trebuie să recunoaştem că nu mai putem vorbi despre omul P. ci despre fenomenul P. şi o să vedeţi că nu o să păţească nimic. Înregistrarea e totuşi prea de mult, răstimp în care el a activat foarte puternic şi intervalul acesta de timp e tocmai argumentul pentru susţinătorii săi că nu-i o problemă cu idolul lor. Apoi toată campania aceasta pornită furibund contra sa va fi deturnată în favoarea sa devenind victimă şi din susţinătorii îşi vor juca rolul. Şi mai este ceva: practic prin amânarea cu 30 de zile a judecării cazului din punct de vedere bisericesc de Arhiepiscopia Alba înseamnă, practic, că nu a luat şi nu va lua nicio măsură. ÎPS nu va avea curaj să facă nimic! Dacă aşa se va întâmpla vă voi aborda, că ne cunoaştem! Dacă nu asta e!

  5. Agerpres: „Interpretul de muzică populară Cristian Pomohaci, care este în același timp și preot, nu va mai fi invitat în calitate de artist la Târgul Mare al Bistriței, ce va avea loc în perioada 19-27 august, a anunțat joi, într-o conferință de presă, primarul acestui municipiu, Ovidiu Crețu. Decizia vine ca urmare a acuzațiilor aduse săptămâna trecută preotului de o publicație din Cluj, potrivit cărora Cristian Pomohaci ar fi încercat să corupă sexual un tânăr care la acea dată ar fi fost minor, acuzații care sunt anchetate în prezent de polițiști și procurori.”

LĂSAȚI UN MESAJ