ȘCOALA POLITICĂ – Tinerii liberali învață politică și respectul pentru valori și istorie

0
191

TRADIȚIE. Școala Politică “Gheorghe I. Brătianu”, un eveniment cu tradiție organizat de TNL Maramureș în colaborare cu TNL Sighet, desfășurat în perioada 15-18 noiembrie, a adunat anul acesta, la a XI-a ediție, peste 170 de tineri liberali din toată țara, care au dorit să marcheze simbolic sărbătoarea Centenarului.

 

Tinerii liberali au discutat despre trecutul partidului, dar și despre prezent și viitor, au analizat exemple de bune practici în administrația locală, au vorbit despre strategii pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale, precum și despre implicarea lor în acțiunile partidului dedicate Centenarului Marii Uniri.

 

În cadrul seminariilor a fost invitat și un fost deținut politic de la Sighet – domnul Petru Codrea, care a povestit despre experiența lui din detenție, în vreme ce profesorul Gheorghe Bârlea le-a vorbit tinerilor liberali despre personalități marcante ale partidului și despre maramureșenii care au participat la Marea Unire.

 

“Școala Memorială „Gheorghe I. Brătianu”  reprezintă pentru Tineretul Național Liberal momentul nostru de respect și aducere aminte față de toți martirii și elite politice românesti care și-au dat viața pentru o Românie liberă de communism”, a declarat în deschidere Gabriel Ștețco, președinte TNL Maramureș.

 

La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, prezent la eveniment a declarat că revine cu mare plăcere la Sighet și că “Această manifestare este una foarte importantă pentru noi. Venind la Sighet, tinerii își pot face o imagine despre ceea ce a însemnat această periodă de tristă amintire. Este de ajuns să vadă Memorialul. Vor pleca acasă și vor împărtăși apropiaților ceea ce au aflat și văzut la Sighet. Trebuie să conștientizăm faptul că democrația este foarte fragilă. Democrația trebuie apărată în fiecare zi”.

 

Despre importanța Sighetului pentru PNL a vorbit și președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan: “Pentru noi, liberalii, Sighetu Marmației are o semnificație specială, deoarece închisoarea din oraș, devenită între timp Muzeul Memorialul Durerii, este legată de istoria partidului nostru și de lupta dusă de elitele liberale pentru libertate și pentru idealurile naționale. Personal, pot spune că sunt un veteran al Școlilor politice organizate la Sighet și că de fiecare dată am ceva de învățat de la colegii mei. Vă încurajez să participați la astfel de acțiuni și să nu uitați că noi, liberalii, nu reprezentăm un partid învechit, cum spun unii pe la colțuri, noi reprezentăm un partid istoric, un partid care a făcut Marea Unire, un partid de care suntem mândri”, a declarat Ionel Bogdan.

 

La Școala Politică “Gheorghe I. Brătianu” au fost prezenți anul acesta: Ludovic Orban, președinte PNL, Robert Sigartău – secretar general PNL, Dan Motreanu- vicepreședinte PNL, Lucian Bode – vicepreședinte PNL, Adrian Oros, deputat PNL de Cluj, Daniel Buda – europarlamentar, Mara Mareș – președinte TNL, Adrian Albu – președinte PNL Satu Mare, Ciprian Epure- secretar general TNL, precum și numeroși reprezentanți ai PNL Maramureș.

 

TNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here