SĂ TRĂIȚI! – UNPR Maramureș, structură de conducere militarizată: fostul adjunct al Poliției Baia Mare, șef al filialei Șomcuta Mare

0
792
Ioan Cheudean și Ioan Marchiș

ALEGERI. În unanimitate, ca pe vremea congreselor PCR, filiala UNPR Șomcuta Mare și-a ales președintele în persoana fostului polițist Ioan Marchiș. Marchiș, fost șef al polițiilor din Târgu Lăpuș, Cavnic și Seini, apoi adjunct al Poliției Municipiului Baia Mare, s-a pensionat în iunie anul trecut (cu gradul de comisar șef), iar acum s-a implicat în politică, de partea progresiștilor, partid creat de fostul ministru al Afacerilor Interne și al Apărării Naționale, generalul în rezervă Gabriel Oprea (retras, de fațadă, și de la cârma partidului).

 

Originar din satul Ciolt, localitate aparținătoare de orașul Șomcuta Mare, Marchiș va fi ajutat la conducerea unității politico-militare UNPR de noua structură de conducere aleasă (evident, în unanimitate), formată din vicepreşedinţii Ionuţ Moldovan, Samuel Ciolte şi Vasile Alexandru Ciolte și de secretarul Livia Maxim.

 

De altfel, UNPR Maramureș este condusă tot de un fost polițist, Ioan Cheudan (pensionat din postura de șef al Poliției Groși), consilier județean (în urma alianței electorale a UNPR cu Alianța pentru Baia Mare, care și-a adunat sufragiile electorale în baza popularității primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș), postură din care este și președinte al ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) Maramureș. Totuși, pentru completarea adevărului, nu se știe încă prin ce minune, în structura județeană de conducere s-au mai strecurat și civili (prim-vicepreşedinte Vasile Gherman, vicepreşedinte Ioan Mandra).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ