RUGBY – În Baia Mare, România a învins categoric Portugalia și se menține în al doilea eșalon valoric european

0
257

VICTORIE. România a învins categoric, cu 36-6 (22-3; 6-0 la eseuri), Portugalia, pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, şi se menține în Rugby Europe Championship, cel de-al doilea eşalon valoric european.

 

Pentru România au înscris Ionuţ Dumitru (două eseuri), Ionel Melinte (transformare, eseu), Cătălin Fercu (eseu), Andrei Gorcioaia (eseu), Vlăduţ Zaharia (eseu), Daniel Plai (două transformări). Pentru Portugalia a înscris Nuno Guedes (dropgol, lovitură de penalitate).

 

România şi Portugalia s-au confruntat în meci de baraj, în urma hotărârii forului mondial de a descalifica naţionala noastră de la Cupa Mondială 2019 din Japonia şi de a o penaliza cu 25 de puncte ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în partidele de calificare. În urma deciziei, România a ajuns pe ultimul loc al clasamentului Rugby Europe Championship 2018 şi a jucat meci de baraj cu Portugalia (câștigătoarea Rugby Europe Trophy 2018, cel de-al treilea eşalon valoric al rugbyului european).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here