REPETIȚIE – Primarul Cherecheș vrea să plătească două studii pe care le-a mai plătit în 2014 și 2015 și care stabilesc că-i bine să concesioneze servicii publice

0
982

DECIZIE CU EROARE. Două studii privind oportunitatea concesionării serviciilor publice de salubrizare, întreținere a spațiilor verzi, a cimitirelor și a gestionării câinilor fără stăpânau, realizat și, implicit, plătite în 2014 și 2015, de administrația condusă de primarul băimărean Cătălin Cherecheș, vor fi făcute din nou în 2018 (și, implicit, plătite).

 

O firmă „de condiție bună”

 

Cele două studii amintite au fost realizate de aceeași firmă, Eunitas Consulting, un sereleu din Satu Mare administrat pe atunci de Sorin Adrian Necula, și concluzionau că, da, e perfect dacă aceste servicii publice vor fi concesionate către firme private.

 

Eunitas Consulting a avut în acea perioadă niște ani buni în raportul economic cu Primăria condusă de Cătălin Cherecheș, în afara celor două studii menționate mai efectuând servicii de consultanţă în management la proiectul prin care s-a modernizat strada Electrolizei (fapt pentru care a fost plătită cu aproape 90.000 de lei – respectiv 89.858,64 lei + TVA) și a elaborat regulamentul şi indicatorii de performanţă pentru efectuarea serviciului public de salubrizare.

 

Luni, când nu-i marți, dar e 13 și există pericolul iminent al celor trei ceasuri rele din mentalul popular, consilierii municipali vor da gir cerinței primarului Cherecheș, iar studiile vor putea fi efectuate (cu aceeași concluzie) și plătite din nou. Sigur, nici după primele studii nu s-a întâmplat nimic practic, acestea rămânând, ca și multe alte studii, la nivel de beletristică din biblioteca cu inutilități ale Primăriei Baia Mare.

 

Ați greșit proiectul!

 

Nu din spirit civic, ci mai degrabă ca o reacție instinctivă la erori, o să fac, benevol, un lucru bun pentru Primăria Baia Mare: corectați, mă, proiectul de hotărâre pentru ședința de luni, că o să abrogați o hotărâre greșită! Ați greșit anul.

 

La proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei privind oportunitatea concesionării serviciilor publice de administrare şi întreţinere cimitire, amenajare şi întreţinere spaţii verzi şi gestionarea animalelor fără stăpân, se precizează că “la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri, se abrogă HCL nr. 339/2016 privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciilor publice privind activitățile: administrare şi întreţinere cimitire, amenajare şi întreţinere spaţii verzi şi gestionarea animalelor fără stăpân din Municipiul Baia Mare”.

 

În această formă, consilierii se pregătesc să anuleze o hotărâre greșită (HCL 339 din 2016 se referă la modificarea limitei de proprietate a unui teren privat cu un teren care aparține municipalității). Hotărârea pe care își doresc să o anuleze (cea privind concesionarea serviciilor publice, efectuată de sereleul din Satu Mare) este 339 din anul 2014. Cu plăcere.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here