REMEMBER – Se împlinesc 45 de ani de la inaugurarea Rotiseriei „Gallus” din Baia Mare

1
773
Casa Haracsek

AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. În iunie 1972, în urmă cu exact 45 de ani, autoritățile din reședința Maramureșului au inaugurat prima rotiserie din perioada comunistă a Băii Mari. Botezată “Gallus”, aceasta funcționa la parterul Casei Haracsek, construcție edificată în secolul al XVI-lea și situată în centrul vechii cetăți medievale, în fosta Piața Unirii, astăzi Libertății. Spațiul comercial are 168 de metri pătrați, iar clădirea este inclusă pe lista monumentelor istorice protejate, decizie care-și dovedește inutilitatea, edificiul fiind într-o avansată stare de degradare.

 
Clădirea poartă numele ultimului proprietar din perioada ante-comunistă, József Haracsek (inițial probabil Horáček), un personaj controversat din istoria orașului, fost președinte al Asociației Baross, o organizație “a oamenilor de afaceri creștini”, virulent antisemită, extrem de apropiată de Partidul Crucilor cu Săgeți, fondat de viitorul prim-ministru al Ungariei, Ferenc Szalasi. În 1945, Haracsek a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru crime de război și la confiscarea averii în favoarea Statului român. După evenimentele din decembrie 1989, însă, urmașii săi au primit despăgubiri pentru edificiul în cauză.

 
Clădirea a fost retrocedată în anul 2004, cei trei urmași ai familiei Haracsek vânzând-o apoi pe bucăți – etajul a fost cumpărat de Consiliul Județean Maramureș (pentru că găzduia sediul Școlii Populare de Arte), cu suma de 711 milioane de lei, iar parterul a fost vândut fostului gestionar al rotiseriei, care, la rândul său, a revândut-o unui cetățean israelian.

 

Bun, nu vreau eu să dezvolt controversa Haracsek, doar să vă reamintesc că “Gallus”, celebra rotiserie din Baia Mare, de lângă Vinclu, unde se făceau ”o poezie” de pui prăjiți, ”împlinește” 45 de ani și, mai are probabil un pic și îi vom consemna obștescul sfârșit, care va avea loc, în condițiile în care nu se schimbă nimic, prin prăbușire. Și o să fie un alt edificiu de care ”am scăpat” din istoria orașului. Decât atât.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Stimabile…autor. Dacă în Baia Mare nu ar fi un monopol al unei ”la famiglia” de arhitecți, pe și din Centrul Vechi, poate observațiile autentice ale dvs. ar fi pertinente. Eu zic să-l întrebați pe cetațeanul israelian, ce necazuri întîmpină și de câtă vreme e împiedicat sistematic să renoveze clădirile. In orice caz se bate cu mafia arhitecturală, cu Primăria și cu Patrimoniul, de peste 10 ani. Omului i-i s-au administrat inclusiv corecții fizice instituționalizate (adică o bătaie soră cu moartea în birorurile funcționarilor de stat) Odată ce veți avea opiniile tuturor părților, descrise în mod jurnalistic (adică nepărtinitor) abia atunci vom putea să analizăm, de ce clădirile pică în ruină și poate veți găsii și responsabili. Asta ineînțeles în cazul în care presa băimăreană este liberă….. 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here