REACȚIE PRM – Instanța a decis, Apostol Marius este consilier local la Borşa, Ordinul prefectului a fost anulat

0
644
Marius Apostol

ADVERTORIAL. Apostol Marius, președintele Partidului România Mare filiala Maramureş, una din cele mai puternice din țară, membru al BPN și vicepreședinte al PRM la nivel național ne anunţă că are câştig de cauză împotriva grupului condus de Victor Iovici, care aduce prejudicii Partidului România Mare de un an de zile. Apostol Marius a fost ales preşedinte al filialei PRM Maramureş în 5 iulie 2017, pe un mandat de 4 ani.

 

Congresul al VI-lea al PRM din data de 11 noiembrie 2017 a fost contestat şi, la Tribunalul București, s-a obţinut respingerea înregistrării modificărilor aduse la statut, sediu și organele de conducere. Ulterior, s-a încercat înregistrarea, pe cale necontencioasă, numirea lui Victor Iovici ca președinte interimar și a unui Birou Permanent „făcut” peste noapte din câțiva membri de drept ai BPN și în rest, din prieteni și oameni de ocazie. Tribunalul București a dispus suspendarea procesului, până la soluționarea definitivă a procesului deschis de adevăratul președinte interimar Adrian Popescu și BPN, preşedinte interimar numit în 1 octombrie 2016 şi confirmat statutar de Consiliul Național din aceeaşi dată, formulă în care PRM a organizat și condus alegerile locale și parlamentare din 2016.

 

Decizia de la Tribunalul Maramureș vine după ce grupul Victor Iovici l-a revocat pe Marius Apostol din funcția de președinte de filială și i-a retras sprijinul, pentru a-i lua mandatul de consilier local la Borșa. Iată că justiția maramureşeană, după câteva luni, a respins cererile lui Victor Iovici. Ar fi avut de câştigat cei care vor să deţină majoritatea în Consiliul local al oraşului Borșa, după ce nu l-au putut influența pe Marius Apostol să voteze hotărâri care ar fi avut efecte grave asupra patrimoniului forestier și imobiliar din zona orașului Borşa.

 

Această reuşită a lui Marius Apostol consolidează poziția sa de consilier și a partidului PRM în Borşa şi în judeţul Maramureş, ca partid luptător până în pânzele albe pentru dreptate, lege și transparență în gestionarea resurselor publice, pentru democrație și corectitudine în politica românească.

 

Hotărârea instanței îl privește și pe Victor Iovici, pentru că anularea ordinului prefectului de eliberare a lui Marius Apostol din mandatul de consilier local s-a făcut după ce instanţa a constatat că actele prezentate de Victor Iovici nu au calitatea statutară și juridică să-l excludă pe Marius Apostol din PRM, ca apoi să-i ceară prefectului de Maramureş revocarea mandatului.

 

Pe 26 ianuarie 2019, la Bucureşti, se vor clarifica definitiv apele din partid, în cadrul ședințelor Biroului Permanent Naţional şi a Consiliului Național PRM, convocate de președintele interimar Adrian Popescu, astfel încât partidul să poată intra legal în campania electorală a alegerilor pentru Parlamentul European. Dumnezeu și justiția apără dreptatea și PRM, cel mai vechi partid naționalist din România, lovit de multe ori de cei cu interese oculte și trădătoare pentru poporul român.

 

Biroul de presă al Partidului România Mare filiala Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here