REACȚIE – Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Lecția referendumului este importantă nu doar pentru partide, ci pentru toți românii”

0
132

REFERENDUM. Referendumul din week-end a fost mai mult decât un exercițiu democratic, a fost un test important privind prioritățile românilor și modul în care reacționează la campaniile care sădesc doar ură și dezbinare.

 

Consider că slaba participare la vot a fost determinată tocmai de lipsa de informare corectă și de ura care a dominat acest referendum. În lipsa unor dezbateri oneste, s-a ajuns la atacuri și jigniri, iar lucrurile acestea i-au dezgustat pe români și i-au ținut departe de urne.

 

Lecția referendumului acesta este importantă nu doar pentru partide, ci pentru toți românii. Trebuie să găsim acele proiecte care ne unesc și care ne pot ajuta să construim o țară mai bună.

 

Datoria politicienilor este să promoveze aceste proiecte și să câștige încrederea cetățenilor că putem uni în jurul unor teme majore oameni care gândesc și simt diferit. În Anul Centenarului poate e bine să ne gândim mai des la proiectele înaintașilor noștri care au reușit să construiască o Românie unită și puternică, și poate vom învăța ceva din devotamentul lor față de țară.

 

Ionel Bogdan, Președinte PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here