REALITATE. România e omorâtă cu zile. Notificare pe messenger. Câteva fotografii şi un mesaj scurt de la reprezentantul unei asociaţii care activează în domeniul serviciilor sociale: „Priveşte cu atenţie”. Imaginea clasică: o cocioabă improvizată. Interiorul: o cameră întunecată cu pereţii afumaţi, un pat acoperit cu o cergă care ocupă o treime din spaţiu şi membrii familiei parcă înşiraţi pe o aţă invizibilă. Au întipărită pe chip expresia aceea. Amestec de neputinţă, sfială şi strigăt după ajutor. „Clasic: sărăcie şi resemnare”. „Nu ai fost atent, mai priveşte o dată”. A doua oară observ. Pe câteva obiecte de cazarmament aruncate de-a valma, sigla unei alte asociaţii de profil…
Cel puţin două organizaţii neguvernamentale au interacţionat cu acea familie. În mod aproape cert, familia se regăseşte în statisticile serviciului public de asistență socială din primărie. E foarte posibil să fie beneficiară a unor forme de prestaţie socială. Aşa cum este posibil ca, măcar trimestrial, să apară şi în evidenţele direcţiei judeţene de asistenţă socială, unde istoria vie a unor destine se transformă în cifre care validează o altfel de poveste. Povestea despre un sistem incapabil să se desprindă de tendinţele centraliste şi care se amăgeşte şi ne amăgeşte că va iradia bunăstare peste tot.
Imaginea cocioabei improvizate din acel sătuc de a cărui existenţă de fapt doar motorul de căutare google este perfect conştient, ar putea fi, în cheie critică, imaginea ansamblului serviciilor sociale din România. Publice şi private, fără excepţie. În jurul căsuţei, de fapt la buna şi mai temeinica ei alcătuire, robotesc mulţi. Şi dacă nu toţi, poate majoritatea o face cu reală bună credinţă. Care e rezultatul a 26 de ani de construcţie improvizată în serviciile sociale publice şi private din România?
Sărăcia românească, în cifre
Oricât de neplăcut ar fi adevărul, el există în realitatea socială românească şi este confirmat în date statistice certe. În fiecare an, implacabilul se întâmplă. Întâi apar datele Institutului Bertelsmann Stiftung – posibil cel mai prestigios for neguvernamental în aria analizei politicilor sociale -: Social Justice Index for Europa 2016, care coroborează analize proprii cu cele Eurostat. Concluziile ne pun un nod în gât. Pentru că este vorba despre copiii României.
Începând cu anul 2011, România a reușit teribila contraperformanţă de a se situa pe ultimul loc în UE28. La 1 ianuarie 2016, potrivit Institutului Naţional de Statistică, din totalul populaţiei rezidente a ţării, ponderea numerică a copiiilor (grupa de vârsta 0-17 ani) era de 3.713.500. Din acest total, 46,8% trăiau în sărăcie relativă, adică aproximativ 1.738.000 de copii. Alți 28,9%, adică 1.073.000 copii, îşi duceau viaţa în sărăcie extremă. Aproximând, din patru copii romani, unuia îi este bine, doi trăiesc cu spectrul zilnic al lipsurilor iar unul este pur şi simplu înfometat.
Pe acest fir cu pronunţată nuanţă de sinistru, în cicluri succesive, sistemul public dar şi cel privat al serviciilor sociale, a aşezat permanent un model absolut duplicitar de reacţie. Pe de o parte, realităţile au fost exploatate pentru a absorbi resurse din ce în ce mai consistente. Pe de altă parte, acelaşi sistem al serviciilor sociale se fereşte de bilanţul real, care ar putea da imaginea clară a ineficientei sale. Sistemul public rămâne blocat în inerţia soluţiilor centraliste propuse printr-un mecanism rigid şi complicat.
Cei mai săraci copii din UE
Un cadru normativ alambicat şi inflexibil, orientarea standardelor în domeniu către repere ideale nu către realităţi, necorelarea diverselor arii ale legislaţiei, orientarea resurselor către structuri organizaţionale gen direcţii judeţene de asistenţă socială, toate acestea nu reuşesc decât să aşeze o distanţă ireconciliabilă între stat şi românul aflat în nevoie. Aparentele soluţii sunt doar mecanisme formale care instituţionalizează un regim al dependenţei celui asistat. Nu există un real parteneriat, un contract social asumat de către stat şi de către beneficiar, în care perspectiva reabilitării sociale a acestuia din urmă să aibă substanţă.
La mijlocul anului 2016 s-a încercat reorientarea politicilor sociale către comunitate. În percepţia publică este foarte bine conturată problema copiilor aflaţi în sistemul de protecţie. Doar că, atenţie!, ceea ce mulţi nu se sinchisesc să realizeze este că în sistemul de protecţie a copilului beneficiază de suport în diverse formule aproximativ 60.000 de copii. Iar România este nefericita campioană europeană din cauza faptului că aproximativ 2.700.000 dintre copiii ei trăiesc în sărăcie relativă sau extremă. Aceasta este adevărata noastră problemă.
Problema la care nici organizaţiile neguvernamentale nu au cum să ofere un răspuns sistemic, dată fiind amploarea fenomenului. Aşa se face că resurse semnificative din mediul privat sunt orientate în valuri succesive către proiecte punctuale care funcţionează în regim pompieristic. Adică sting focare bine localizate. Asta fără a putea oferi, împreună cu mediul public, un teren propice unei reale stări care să situeze România şi copiii ei în afara unor riscuri sistemice.
Un sistem analfabet funcţional
Analiza resorturilor care aşază România în această postură, poate şi e firesc să ajungă la toate detaliile. Pentru că toate aceste interdependențe generează şi rata îngrijorătoare a abandonului şcolar timpuriu, acestea sunt în directă legătură cu faptul că studii recente susţin că 42% dintre copiii şcolari până în 15 ani sunt analfabeţi funcţional, adică uzează în mod arbitrar de termeni a căror semnificaţie le este necunoscută.
Aşa se întâmplă şi cu sistemul, public şi privat, al serviciilor sociale. E analfabet funcțional în raport cu termenii care, dacă ar fi utilizaţi corect şi concret, ar putea genera o reală schimbare în bine. În actuala formulă – neînchegată, nestructurată şi neorientată în mod real către comunitate şi către o abordare proactivă şi participativă -, vom rămâne prizonierii aceluiaşi mereu repetat instantaneu. Încropim mereu o cocioabă a bunelor noastre intenţii.
Raoul DROMERESCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
