PASTORALA ORTODOXĂ – Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Iustin: Învierea lui Hristos, eliberarea celor robiţi

0
146

ÎNVIEREA DOMNULUI. Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din sfânta Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului. Har, pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu, iar de la noi părintească îmbrăţişare întru Hristos Domnul!

 

Hristos a înviat!

 

Acesta este adevărul care străbate cerul şi pământul de 2.000 de ani. Pe acest mare şi dumnezeiesc adevăr s-a întemeiat Biserica lui Hristos, „pe care porţile iadului nu o vor birui”, şi în care au intrat toţi cei ce s-au luminat prin Taina Sfântului Botez, primind putere de sus şi eliberându-se de groaza morţii, de frica iadului şi de stăpânirea celui rău, care a ţinut omenirea „în întuneric şi în umbra morţii” timp de veacuri, până când Hristos-Dumnezeu S-a pogorât în mormânt, trecând prin porțile morții „cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viață dăruindu-le”.

 

Însă moartea Domnului, prin pătimire, răstignire şi multă suferință, a fost pentru omenire o mare biruință asupra vrăjmaşului diavol. Sfântul  Maxim Mărturisitorul învață că „Hristos îl vedea pe diavolul încuibat în inima cărturarilor şi fariseilor şi l-a bătut cu smerenia crucii până când l-a biruit. Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscând gândurile lui (ale diavolului), nu a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi făcut-o, fiind prin fire bun) şi, prin iubire şi iertare faţă de ei, bătea pe cel ce lucra prin ei, adică pe diavolul, cu puterea smerită a crucii pe care s-a răstignit”.

 

Domnul îl vedea pe diavolul încuibat în inimile fariseilor, pe ei nu-i ura, nici blestema, ci îi ierta cu bunătate, iar pe cel rău îl bătea cu puterea Sa dumnezeiască prin smerenia Crucii. Ce a urmat, însă, după moartea Domnului pe Cruce, diavolul nu putea să ştie şi nici să creadă. Sfinții Părinți ai Bisericii ne desluşesc această mare taină când ne învaţă să rostim astfel: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu  tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins.

 

Acceptând  de bunăvoie moartea pe cruce, din smerenie şi ascultare faţă de Tatăl şi din iubire  nemărginită faţă de oameni, Mântuitorul a primit să parcurgă întreaga dramă aumanităţii de la căderea în păcat până la răstignirea şi moartea Sa. Gustând paharul morţii, în faţa căruia s-a rugat Tatălui „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti”, Hristos a exprimat în rugăciunea Sa teama, drama şi rugăciunea fiecărui om în faţa morţii, dar ca unul care a primit să fie întru toate asemenea nouă, afară de păcat, și-a asumat în mod liber, inclusiv moartea, ca niciun om muritor să nu poată tăgădui pe Hristos-Dumnezeu, Cel de oameni iubitor, ci să mărturisească că „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună (dăruiască) pentru prietenii săi!”.

 

Dragostea şi iertarea Domnului nu s-au arătat doar celor de pe pământ, nu doar contemporanilor Săi, ci tuturor celor din veac adormiţi. În răstimpul de vineri, de la Ceasul al şaselea, vreme în care Trupul Mântuitorului a fost așezat în mormânt de către Iosif şi Nicodim, cu sufletul S-a pogorât la iad, acolo unde petreceau toţi cei din veac adormiţi, ţinuți fiind ca într-o închisoare, unde lumina lui Dumnezeu nu pătrunsese niciodată, pentru că stăpânitorul acelui loc se numeşte întunecatul, iar împărăţia lui este în întuneric. Cei morți din veac, Adam, Eva şi toţi urmaşii  lor, erau ţinuţi într-o robie plină de deznădejde care părea veşnică.

 

Acolo, unde era cea  mai mare şi grea suferinţă, S-a pogorât Hristos-Lumina lumii. De ce? Spre a le vesti eliberarea. Aşa ne învaţă Sfântul Apostol Petru: „Omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare”. Iată de ce cântăm cu bucurie în Noaptea Învierii: „Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice care țineau pe cei legaţi, Hristoase…”.

 

Ca să ne putem da seama măcar şi pentru o clipă cât de cumplită era starea sufletelor strămoşilor, să ne amintim de cei din închisorile comuniste, aruncaţi acolo unii dintre ei pentru credinţa în Dumnezeu şi iubirea de Neam şi Țară. Care era cea mai cumplită pedeapsă la care erau supuşi? Era izolarea pentru o vreme în celula neagră (întunecată). Un spaţiu unde nu pătrundea lumina niciodată. Atât era de cumplită pedeapsa şi de greu de suportat încât cei izolaţi acolo erau legaţi cu un lanţ la mijlocul celulei spre a nu ajunge la pereţi şi, lovindu-se cu capul de aceştia, să se sinucidă. (Acest spaţiu cumplit poate fi văzut la Memorialul victimelor comunismului din Sighet.)

 

Cei din iad aveau teama că izolarea şi întunericul vor fi veşnice şi trăiau în mod tragic această  stare din care numai Dumnezeu îi putea salva. De aceea, înainte de a se arăta apostolilor, mironosiţelor femei şi Maicii Sale – care a fost cea mai zdrobită la Răstignirea Fiului Său – şi apoi la foarte mulţi ucenici, Mântuitorul coboară la iad şi zdrobeşte în mod năprasnic încuietorile şi porţile iadului, năvălind cu lumina Sa Dumnezeiască în împărăţia întunecată a celui rău, care ţinea în robie întreg neamul omenesc.

 

Cunoscând această pogorâre a Mântuitorului la iad, înţelegem de ce icoana Învierii, în erminia ortodoxă, nu îl prezintă pe Mântuitorul cu un trup atletic, ieșind din mormânt şi ţinând în mână un steag, ci zugrăveşte marea biruinţă a Domnului asupra iadului, pe care îl desfiinţează, călcând cu moartea Sa dumnezeiască pe moarte şi ridicând de acolo cu mâinile Sale, dumnezeieşte, pe Adam, pe Eva şi pe toți strămoşii.

 

Iubiţi credincioşi,

La marea iubire de oameni, pe care ne-a arătat-o Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, luând asupra Sa povara păcatelor noastre și asumându-și osânda răstignirii pe cruce și moartea, spre a deschide din nou raiul întregului neam omenesc şi a ne dărui învierea şi viața veşnică în Împărăţia cea neînserată a Preasfintei Treimi, am răspuns şi noi după puterile, credinţa şi iubirea noastră, în timpul celor 40 de zile de post, printr-o răstignire liber asumată a trupului nostru, pe care l-am silit, după puteri, să urmeze sufletul şi împreună pe Hristos, care poartă întotdeauna crucea înaintea noastră şi în același timp ne ajută să purtăm propria noastră cruce fără să cârtim, așa cum Însuși a purtat-o.

 

Sfântul Prooroc Isaia, supranumit Evanghelistul Vechiului Testament, proorocea cu 600 de ani înaintea pătimirii Domnului care va fi atitudinea Fiului Omului în fața crucii şi răstignirii: „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund aşa nu şi-a deschis gura Sa”.

 

Noi, creştinii, ştim şi credem că fără pătimire şi răstignire, fără umilinţă şi suferinţă nu există biruinţă. Iubirea Domnului pentru noi a fost mai puternică decât teama de moarte, pentru că întotdeauna iubirea este mai tare decât moartea. Iubirea noastră faţă de Hristos, Cel ce pentru noi a murit şi a înviat a treia zi, am arătat-o cu  evlavie, credinţă şi  recunoştinţă  în  vremea postului, prin mica şi neînsemnata noastră răstignire, dar atât de bineplăcută lui Hristos.

 

Am împuținat hrana trupului şi am sporit hrana sufletului. Am mâncat mai puţin şi ne-am rugat mai mult. Am aşezat în locul urii, judecării şi răzbunării, iubirea, iertarea, şederea propriilor noastre păcate prin întoarcerea spre sine şi ne-am împăcat creștineşte cu toţi cei ce ne-au greşit, ca să primim şi noi iertare de la Hristos. Am urmat îndemnul din Slujba Învierii: „Să ne curăţăm simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii şi cântând cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând bucuraţi-vă”.

 

Am  cercetat pe fraţii şi surorile noastre care sunt vremelnic pe pat de suferinţă, pe cei din închisori lipsiţi de libertate şi demnitate, am fost alături de cei singuri, neajutoraţi, nedreptăţiţi, abandonaţi, flămânzi, goi şi fără adăpost. Acestea şi multe alte fapte bune, pe care le-am făcut cu ajutoru-l şi harul lui Dumnezeu, sunt veşmântul şi lumina cu care ne-am împodobit sufletul, pregătindu-ne pentru Sfânta şi Marea Înviere a Domnului.

 

Dacă am făcut așa, suntem pe calea spre împărăţie. Dacă n-am făcut încă, să ne hotărâm, pentru că niciodată nu este prea târziu. Să ne pregătim aşadar pentru întâlnirea cu Hristos cel Înviat. Întâlnirea cea de fiecare zi, când ne spune exact ce le-a spus apostolilor şi femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă… şi nu vă temeţi !”, aducându-le lor şi nouă această veste bună: Nu mai sunteţi robi ai celui rău, ci sunteţi fii ai lui Dumnezeu, sunteţi liberi, folosiţi-vă libertatea cu responsabilitate creştină spre a sfinţi timpul în care trăiţi şi spaţiul în care vieţuiţi.

 

În acest fel ne pregătim şi pentru marea întâlnire cu Hristos-Domnul, când vieţuirea noastră creştină va fi încununată de către Dreptul Judecător: „Iată vin curând şi plata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui”.

 

Iubiţi credincioşi,

În anul care a trecut, a fost chemat la Dumnezeu părintele nostru Arhiepiscop Justinian, purtând povara celor 95 de ani de viaţă, dar şi lumina pilduitoare a celor 75 de ani de slujire sfântă ale Bisericii Ortodoxe şi Neamului Românesc, icoana vieţii, slujirii şi jertfelniciei Înaltpreasfinţiei Sale ne rămâne una scumpă, vrednică de urmat, iar amintirea şi pomenirea chipului blând şi smerit al Înaltpreasfinţiei Sale va rămâne în inima noastră de-a pururi. Preţuind moştenirea pe care ne-a lăsat-o, vom continua, în slujirea de succesor şi întâistătător al acestei eparhii, lucrarea pe care am împlinit-o 22 de ani împreună, spre a duce la bun sfârșit, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate cele ce sunt de făcut în anii ce vor urma.

 

Ne încredinţăm, aşadar, rugăciunilor slujitorilor sfintelor altare străbune, călugărilor din sfintele noastre mănăstiri şi, nu în ultimul rând, mult iubitului popor al lui Dumnezeu, chemându-vă să slujim cu fidelitate şi statornicie sfânta şi dreapta noastră credinţă, neabătându-ne cu niciun preţ de la păzirea acestei comori şi să apărăm Ţara, Biserica şi Neamul de defăimare şi de dezbinare, așa cum Însuşi Dumnezeu ne porunceşte.

 

Tot în anul care a trecut, în ziua de 11 august, Mântuitorul Iisus Hristos şi Prea Sfânta Sa Maică ne-au ajutat să fixăm crucea pe cupola Catedralei Episcopale. La împlinirea acestui ideal ați  contribuit cu dragostea şi prisosul frăţiilor voastre în fiecare an prin colecta de Rusalii, lucru pentru care vă suntem recunoscători, rugând pe Dumnezeu să vă răsplătească.

 

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al  iconarilor şi pictorilor bisericeşti” şi „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. În lumina acestei hotărâri sinodale, ne vom ruga lui Dumnezeu cu credinţă şi recunoştință pe parcursul întregului an, cinstind memoria acestor martiri ai neamului şi luând aminte cum şi-au încheiat viaţa şi în ce condiţii şi-au păstrat credinţa.

 

Ei sunt pârga acestui neam, iar lumina credinţei şi vieţii  lor martirice ne va călăuzi în istorie spre a rămâne neam iubitor de Dumnezeu, într-o singură ţară creştină şi ortodoxă, unde să trăim în pace şi bunăvoire cu toate celelalte neamuri, în familia noastră ortodoxă cu valorile ei sacre în care să crească frumos, luminos şi armonios copiii – viitorul creştin al ţării noastre, speranţa Bisericii şi a Neamului. Să-L  mărturisim, acum şi în veci, pe Hristos-Dumnezeu Cel înviat din morţi – Calea, Adevărul şi Viaţa, Eliberatorul celor robiţi, Ocrotitorul celor asupriţi şi nedreptăţiţi, Prietenul şi Însoţitorul celor închişi – Salvatorul omenirii şi Mântuitorul lumii.

 

Hristos a înviat!

 

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi împreună cu voi rugător pentru dobândirea darului sfânt al mântuirii, învierii şi vieţii veşnice,

 

Iustin,

Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu,

Episcop al Maramureşului şi Sătmarului



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ