OFICIAL – Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh se întâlneşte cu primarii din Maramureş

0
198
Sevil Shhaideh

FINANŢĂRI. Viceprim-ministrul României, Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), şi secretarul de stat Adrian Gâdea se întâlnesc vineri, 10 martie, cu reprezentanții Consiliului Judeţean Maramureş şi cu cei ai administrațiilor publice locale din județ.

 

Discuţiile vor viza, în principal, finanţarea proiectelor de dezvoltare a autorităţilor locale prin fonduri guvernamentale, accesate pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) sau prin fonduri europene, care pot fi obținute pe Programul Operațional Regional (POR) – săptămâna viitoare este termenul limită pentru ca autorităţile locale să depună proiecte de dezvoltare a comunităţior prin PNDL. Toţi cei 76 de primari din Maramureş au fost invitaţi să participe la întâlnirea oficială din Baia Mare.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here