UPDATE: NUMIRE – Noua conducere a prefecturii județului Maramureș: Vasile Moldovan și Alexandru Cosma

2
2049
Echipă nouă la conducerea prefecturii Maramureș

CONFIRMARE. Așa după cum v-a mai informat deja în două rânduri 2mnews, în ședința de Guvern de astăzi, 27 iulie, au fost adoptate – printre altele – o serie de Hotărâri privind încetarea exercitării unor funcții publice de prefect sau subprefect, precum și numiri, cu caracter temporar, în aceste funcții publice.

 

Printr-un astfel de set de Hotărâri, în Maramureș, prefectul Sebastian Lupuț, respectiv subprefectul Gavriș Ardelean au fost eliberați (prin încetarea temporară a exercitării funcției publice respective) din funcțiile lor, ei urmând să fie înlocuiți de Vasile Moldovan – ca prefect al județului Maramureș-, iar în funcția de subprefect al județului – de fostul subprefect și președinte al Consiliului Județean Maramureș Alexandru Cosma.

 

Vom reveni cu detalii.

 

UPDATE. Joi, 27 iulie 2017, ora 21.10:

 

Cine sunt reprezentanții Guvernului în Maramureș

 

Vasile Moldovan

Vasile Moldovan este absolvent al Facultății de Drept din Iași (promoția 1998) și al Școlii de Ofițeri din cadrul Centrului de Formare și Perfecționare a Polițiștilor ,,Nicolae Golescu” din Slatina. A optat pentru avocatură, devenind avocat definitiv în Baroul Maramureș în anul 1999. Însă, poate cele mai importante și influente relații sunt cea cu liderul social-democrat sighetean Sorin Vlașin și cea familială, el fiind cumnatul șefului DNA al Biroului Teriorial Baia Mare, procurorul Ioan Ulici.

 

Avocatul sighetean Vasile Moldovan este căsătorit și are doi copii. Este vicepreședintele PSD Sighetu Marmației și consilier local, aflat la al doilea mandat consecutiv.

 

 

 

Alexandru Cosma

Alexandru Cosma (60 de ani) este fost președinte al Consiliului Județean Maramureș (2000-2004), fost subprefect (în perioada 2009-2010) și actual director executiv al Agenției pentru Preotecția Mediului (APM) Maramureș, funcție în care a fost numit în noiembrie 2014, ca o compesație la faptul că a acceptat să nu facă scandal pentru că nu e repus pe funcția de subprefect din care a fost demis nelegal, conform instanțelor de judecată, care a obligat statul să îi plătească salariile și compensațiile pe toată perioada în care acesta a stat acasă).

 

De profesie inginer, Cosma a absolvit și Colegiul Național de Afaceri Interne. Fost PD-ist, actual PSD-ist, numele său a fost pronunțat încă din martie 2017 pentru a ocupa funcția de prefect, până la urmă însă, faptul că cuplul Gabriel Zetea (PSD Maramureș) – Liviu Dragnea (PSD) n-a putut să-și onoreze datoriile din campania electorală față de liderul social-democraților din Sighetu Marmației, Sorin Vlașin, a condus la o compensație, respectiv numirea unei persoane apropiate de Vlașin în funcția de prefect. În consecință, Cosma, care a tremurat din greu pe la București pentru a smulge promisiunea că el va fi reprezentantul Guvernului în Maramureș, a trebuit să se mulțumească cu funcția de secondant al avocatului sighetean Vasile Moldovan.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here