NOUTATE – Fonduri europene în Maramureş pentru creşterea nivelului de securitate transfrontalieră

0
168
sursa foto: dsu.ro

SECURITATE. O parte din finaţarea europeană a unui mare proiect destinat să crească siguranţa populaţiei şi nivelul de securitate transfrontalieră va fi alocată în Maramureş. Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a anunţat că a fost aprobat, de către Comisia Europeană, primul sumar de proiect mare de infrastructura care va fi finanţat prin Programul Operațional România – Ucraina 2014-2020, o noutate pe zona fondurilor europene.

 

Proiectul are un buget de 7,3 milioane euro şi va fi derulat în cinci judeţe din România (Maramureş, Suceava, Satu Mare, Botoşani şi Tulcea) şi în oblasturile ucrainene Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk. În acest parteneriat, calitatea de lider de proiect o are Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), ceilalţi parteneri fiind Inspectoratul General de Aviaţie al MAI, Inspectoratul General al Jandarmeriei, ISU Suceava, Departamentul de Stat al Serviciilor de Urgenţă în Oblastul Cernăuţi şi Departamentul de Stat al Serviciilor de Urgenţă în Oblastul Ivano-Frankivsk.

 

Proiectul vizează îmbunătăţirea instruirii comune şi a acţiunilor de cooperare în managementul situaţiilor de urgenţă. În curând, se va dezvolta cererea de finanţare şi documentele tehnice, iar până la finalul anului va fi transmisă UE documentaţia integrală a proiectului, urmând ca implementarea acestuia să fie demarată la începutul anului 2018.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here