NATAȚIE – Ștafeta 4×200 m liber a LPS Baia Mare, vicecampioană națională

0
828

TITLU. Miercuri, 20 martie 2019, în prima zi a Campionatelor Naţionale de înot  pentru Seniori, Tineret și Juniori în bazin de 50 de metri, competiție desfășurată în Bacău în organizarea Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, ștafeta masculină de 4×200 m liber a Liceului cu Program Sportiv Baia Mare s-a clasat pe locul 2 în finală, cucerind titlul de vicecampioană națională.

 

Echipa de ștafetă a băimărenilor (din care au făcut parte Sebastian Adrian Babiciu, Cezar Cristian Cozmuţă, Alexandru Ciprian Mihalache și Rareş Silaghi) au încheiat finala cu timpul 08:08:00, fiind devansată doar de prima echipă a puternicei secții de natație a CSA Steaua (Andrei Rusen, George Adrian Raţiu, Constantin George Alexandru Stoica și David Popovici), care a devenit campioană națională cu timpul 07:55:83.

 

Podiumul probei de ștafetă 4×200 metri liber a fost completat de cea de-a doua echipă a CSA Steaua (Liviu Alexandru Coman, Mihnea Ioan Florea, Antonio Andrei Costroj și Andrei Mihai Popa), cu timpul 08:09:13.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here