MARAMUREŞ AIR SHOW – Programul complet: Mihai Morar îi prezintă pe Smiley, Adi Sînă şi Lidia Buble, dar şi alte surprize

0
3320
Adi Sînă, Lidia Buble și Smiley vin la „Maramureș Airshow 2017”

EXCLUSIV. Doar trei zile mai sunt până la cel mai mare miting aviatic organizat în judeţ, „Maramureş Air Show 2017”, eveniment care va avea loc la Aeroportul Internaţional Maramureş, sâmbătă, 20 mai, de la ora 14. Dacă până acum i-am prezentat pe „actorii principali”, adică piloţii care vor face acrobaţii în aer şi pe sol, acum e momentul să vă oferim şi programul artistic, cu toate punctele sale de atracţie şi cu surprizele pregătite de organizatori (fireşte, cele pe care avem acceptul de a le face public, anticipat).

 

Programul la scenă va fi prezentat de Mihai Morar, băimăreanul realizator radio-tv, şi va începe în jurul orei 16.30. În ordine, pe scenă vor cânta Şcoala de Muzică Insieme, Paul Panait, Lidia Buble, Adi Sînă&Band, Angel Cătălin Ionce (5 ani) şi Smiley – recitalurile lui Adi Sînă&Band şi Smiley vor dura aproximativ o oră fiecare, iar recitalul Lidiei Buble, 45 de minute.

 

Între prestaţiile cântăreţilor şi muzicienilor vor fi intercalate prezentările de modă ANTON (designerul adolescenţilor, o colecţie versatilă şi cool pentru tânărul cu viziuni ample pentru viitor), AIRFashion – Lorand Coza (modelele vor prezenta ţinute create de designerul vestimentar pe tema aviaţiei) şi un super show al hair-stylistei Adriana Popescu, supranumită „Regina coafurilor extravagante” (a fost premiată în trei ţări şi este finalistă a emisiunii „Romanii au talent”).

 

O premieră a ediţiei 2017 constă în organizarea, pe lângă spaţiile comerciale unde se vor servi mâncare şi băuturi, a unei zone speciale pentru copii, cu spaţii de distracţie şi jocuri gonflabile (accesul copiilor este gratuit!), evenimentul Maramureş Air Show 2017 fiind gândit ca unul recreativ pentru întreaga familie. De asemenea, diferite restaurante din municipiu vor fi invitate să participe la o demonstraţie de artă culinară tradiţională – organizatorii susţin că le vor propune acestora să-şi comercializeze produsele la preţuri modice, iar banii să fie donaţi pentru un caz umanitar.

 

Publicul interesat să participe la eveniment are la dispoziţie, începând cu ora 13.00, curse speciale şi gratuite de autobuze URBIS care vor pleca din Staţia Stadion la orele 13.00, 14.00 şi 15.00 pe traseul Staţia Stadion, Staţia Universitate (str. Victoriei la Buclă), Staţia Pietrosul (Bizo), Semilună, Staţia Meda, Aeroportul Internaţional Maramureş şi se vor întoarce de la la orele 17.00, 18.00, respectiv 19.00 pe acelaşi traseu, doar cu staţiile în ordine inversă.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here