JAF BANCAR – Primul suspect arestat în cazul jafului pe scutere de la o sucursală din Baia Mare a Băncii Transilvania

1
853
Foto: Radu Trufan

ARESTARE. La 43 de zile de la jaful care a avut loc la sucursala Săsar a Băncii Transilvania (situată pe strada Victoriei nr. 92 din Baia Mare, în colțul complexului RFN), poliția a reținut primul suspect, acesta fiind și arestat pentru 30 de zile, conform unei decizii a Judecătoriei Baia Mare, aceeași instanță care a emis, la cererea anchetatorilor, trei mandate de percheziţie domiciliară.

 

Perchezițiile au fost efectuate în 5 iulie, una la sediul unei societăţi comerciale şi două la persoane fizice, în judeţele Bihor şi Caraş-Severin, conform IGPR, care a anunțat că „a fost identificat unul dintre bănuiţi: un bărbat de 40 de ani, domiciliat în judeţul Caraş-Severin, dar care locuieşte fără forme legale în Oradea, judeţul Bihor”. Ancheta continuă.

 

Sucursala Săsar a Băncii Transilvaniei din Baia Mare a fost jefuită în 23 mai, la ora 11.30, de două persoane care au reușit, prin amenințarea persoanlului bancar, să plece cu o sumă de bani al cărei cuantum nu a fost comunicat oficial.  Cei doi au reușit să fugă pe… scutere, acestea fiind ulterior abandonate. Poliția a fost anunțată printr-un apel la numărul unic 112, efectuat la ora 11.40.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here