INVESTIGAȚIE – Cum s-a negociat înțelegerea nelegală din Cazul „Ocnașii”: Zetea a dat un bloc pentru ca Ocna Șugatag să renunțe la un proces ce demasca fapte penale ale conducerii CJ

2
1227
Gabriel Zetea, Dumitru Dumuța, Nicolae Boitor

EXCLUSIV. Informarea din această scriere va fi pusă în practică în ultima zi a lunii, 31 ianuarie 2018, însă, în pofida acestui fapt, nu este o anticipare, un pronostic, ci, din păcate, este o strategie care pentru a parcurge drumul până la faptă mai trebuie să treacă o săptămână. Atât. Doar timpul și lipsa de reacție a autorităților care se ocupă de fapte de natură penală săvârșite de șefi ai autorităților publice stau în calea unei „detergentizări” a administrației publice județene.

 

Această scriere a fost înfăptuită de Grupul de Investigații 2mnews din două motive. Primul: pentru a vă informa cum sunt acoperite urmele unui fapt penal premeditat comis de executivul Consiliului Județean Maramureș și care s-a repercutat direct asupra bugetului județului cauzând o pierdere de 130.000 de lei. Al doilea: pentru a afla dacă în Maramureș mai sunt procurori care au dorința de a face lucrurile pentru care sunt plătiți și a condamna astfel de fapte, indiferent de numele și funcția făptuitorilor.

 

Povestea de azi se leagă cu odgonul, marinărește, de Cazul „Ocnașii”, investigație de manual a Grupului, publicată în 25 aprilie 2017 (click AICI pentru articol), care demonstrează fără echivoc (cu numeroase documente, declarații, imagini, mărturii) cum în cea mai bugetată instituţie publică, protejaţi instituţional, şefii au facturat în fals reabilitarea unei clădiri şi au împărţit banii.

 

Succint despre o deturnare de fonduri

 

În 11 iulie 2013, secretarul judeţului, Dumitru Dumuţa, i-a făcut complici pe toţi aleşii din Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş la încălcarea legii, punându-şi girul de legalitate pe proiectul unei hotărâri despre care ştia că este nelegală – asta dovedeşte premeditarea faptei prin care se pregătea deturnarea unor fonduri publice în bugete private.

 

Prin respectiva hotărâre, secretarul Dumuţa i-a îndemnat pe consilierii judeţeni să voteze o convenție prin care o fundație caritabilă din Germania se angaja să execute din fonduri proprii reabilitarea unei clădiri care era dată în folosința Direcţei Generale de Asistență Socială și Protecţie a Copilului (DGASPC) și care ar fi în proprietatea Consiliului Local Ocna Şugatag. În fapt, clădirea a rămas, printr-un viciu de procedură din 1990, în domeniul public al statului român și în proprietatea Romsilva.

 

După ce nemții au executat reabilitarea (costurile acesteia fiind de 108.000 euro), CJ Maramureș, la solicitarea directorului general al DGASPC, Nicolae Boitor, susținută de Dumuţa din dublă postură (aceea de secretar al judeţului şi de preşedinte al Colegiului Director al DGASPC) solicită în regim de urgență bani pentru aceeași lucrare (care fusese deja efectuată din fonduri private ale fundației germane). Neatenți, consilierii județeni comit a doua nelegalitate de ordin penal, alocând 130.000 lei din bugetul public pentru efectuarea unor lucrări la o clădire pe care nu o dețineau în proprietate.

 

Lucrările fiind executate, iar purcoiul de bani publici fiind aprobați, aceștia au fost plimbați prin conturile SC Oana SRL Baia Mare, firma al cărei patron şi administrator e Ioan Ciocaş, supranumit în Baia Mare „Regele Buzilor”, firma sa gestionând toaletele publice din municipiu (cele din Piaţa Păcii şi din Parcul Municipal).

 

Traducerea efectuării, ca instituţie publică, a unei investiţii într-un bun pe care nu îl deţii în proprietate a oferit-o Mihai Ivaszuk, primarul din Ocna Şugatag: „Asta se numeşte, simplu: spălare de bani”. De altfel, Ivaszuk susţine că respectiva clădire este a CL Ocna Şugatag, numai că CJ Maramureş a luat-o în „stăpânire” şi susţine acum este proprietar.

 

Această violare a dreptului de proprietate de către CJ Maramureş era impusă tocmai de decizia din iunie 2013: CJ a aprobat ca DGASPC să facă o investiţie într-o clădire care nu le aparţinea, ceea ce e o infracţiune pedepsită de Codul Penal şi acum a forţat „naţionalizarea” în justiţie a clădirii pentru a elimina nelegalitatea pe care deja au săvârşit-o. Cei din CJ n-aveau nimic cu cei din Ocna, dar trebuia să le ia clădirea în proprietate pentru a scăpa basma curată.

 

Dăm un bloc să intrăm în legalitate!

 

Adevăratul proprietar al clădirii în cauză este Statul român, clădirea (cunoscută în sistem sub denumirea „Cabana”) fiind construită de silvici, pe vremea comuniştilor, fapt recunoscut şi de primarul Ivaszuk, care susţine că aceştia „nu au mai revendicat-o după ’90 şi am solicitat să intrăm noi, Ocna Şugatag, în posesia ei şi ni s-a dat” – ca la naţionalizare.

 

Însă e că imobilul a rămas înscris pe Statul român, iar în raportul intern privind valorificarea inventarierii patrimoniului DGASPC, se recunoaşte fără echivoc: „Pentru CTF nr. 1 Ocna Şugatag (…), Curtea de Conturi a stabilit că (n.red., investiţiile) nu erau justificate, clădirea nefiind în patrimoniul Consiliului Judeţean Maramureş”. Limpede? Vorba lui Ivaszuk, „spălare de bani”.

 

Acest fapt a fost întărit și de retragerea din procesul cu CJ Maramureș a Consiliului Local Ocna Șugatag: actele de proprietate pe numele administrației din Ocna Șugatag nu există! Urmăriți halucinantul dialog cu primarul Ivaszuk, care motivează de ce a renunțat (și ce a primit în schimb) la procesul împotriva CJ Maramureș în privința proprietății edificiului:

 

Mihai Ivaszuk

– Mihai Ivaszuk, primar Ocna Șugatag: În 90, când noi, Consiliul Local (eu eram consilier local pe atunci și îmi amintesc foarte bine), am preluat Cabana de la silvici nu am primit și un act de proveniență. Ea era înregistrată (în documentele statului) ca fiind clădire din domeniul public al comunei Ocna Șugatag, dar nu se mai găseau actele de proveniență. Din cauza asta procesul era încurcat și, până la urmă, am renunțat la procesul cu Consiliul Județean, pentru că ni s-a propus un schimb de clădiri. Ei ne-au dat un bloc cu 32 de garsoniere din centrul comunei (pe care îl vom folosi pentru repartizare către specialiști și tineri), iar noi le-am dat Cabana spre folosință, acum aceasta fiind în domeniul public al statului și în administrarea Consiliului Județean. Am făcut o Hotărâre de Consiliu Local și… asta a fost!

 

– 2mnews: Știți că prin această decizie ați detergentizat investiția nelegală făcută la Cabană de Consiliul Județean în 2013, când s-au alocat 130.000 de lei pentru reabilitarea unei clădiri pe care instituția județeană nu o avea în patrimoniu, faptă care se numește deturnare de fonduri și este infracțiune prevăzută în Codul Penal?

 

– Mihai Ivaszuk, primar Ocna Șugatag: Știu.”

 

Ce se întâmplă acum

 

În 31 ianuarie (inițial ședința a fost programată în 26, apoi a fost reprogramată), consilierii județeni vor vota o nouă nelegalitate: darea în administrarea DGASPC Maramureş a unui imobil (clădirea în cauză!) aparținând domeniului public al judeţului Maramureş. În acest fel, fostul secretar al județului (acum administrator public al județului) Dumitru Dumuța, foștii consilieri județeni din perioada 2013-2016 și actualii consilieri județeni (inclusiv conducerea forului administrativ al județului, în frunte cu președintele Gabriel Valer Zetea, cel care a dat un bloc din proprietatea județului pentru a primi o cabană, mai exact pentru că a fost mințit că în acest fel scapă de fapta penală pe care a comis-o împreună cu colegii săi) vor considera problema Ocna rezolvată.

 

Numai că problema nu e deloc așa. Nici acum clădirea nu a fost dată în proprietatea CJ Maramureș de proprietar, ci de cel care susține că e proprietar (Ocna Șugatag) – nefiind găsit niciun act de proprietate pe numele acestuia. Și, oricum, să nu faceți bal înaintea înmormântării: la data devalizării din bugetul județului a sumei de 130.000 de lei, clădirea nu era în proprietatea CJ Maramureș. Cum nu e nici acum.

 

Grupul de Investigații 2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Jenantul securist matusalemic Dumitru Dumuta si la aceasta data serveste ” la tevi ” alcool si combinatii cu cine-l convoaca. Unde e in afacere „Regele Buzilor” apare automat si mancatorul de rahat Span Vasile, directorul directiei tehnice, beneficiar direct al sfaturilor pretioase ale stiutului securist. Pentru exemplu, a se vedea lucrarile din Consiliul Judetean si cumetria cu tabla de pe acoperis, combinatii pentru care sotia „Regelui Buzilor” a primit o functie in conducerea societatii de drumuri judetene, devenita peste noapte ograda sinistrului Span Vasile, pazita cu strasnicie de un militian speriat si debusolat. SC Oana SRL o sa va plateasca si avocatii ?

LĂSAȚI UN MESAJ