ÎNDRĂZNEȘTE SĂ CREZI – Află, cu o lună înaintea concursului, cine va fi șeful Serviciului Relații Publice și Promovarea județului din CJ Maramureș

2
1881

ANTICIPARE. Știți că 2mnews vă spune, nu știu cum!, numele câștigătorilor unor concursuri organizate de Consiliul Județean Maramureș înainte ca acestea să înceapă. Știți.

 

Pentru care nu știu, câteva, “puține”, argumente. 2mnews a anticipat următorii câștigători ai unor concursuri organizate de CJ Maramureș: secretarul județului (cu șapte luni înainte de anunțarea concursului!) -, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare (cu 11 zile înainte de anunțarea concursului), managerul Şcolii Populare de Artă Baia Mare (cu 14 zile înainte de anunțarea concursului), directorul economic al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş (cu cinci zile înaintea pronunțării)…

 

Între penal și inspirație

 

În fine, zic să nu stăruim pe “concursurile” organizate de marele pesdeist al județului pe care l-a vândut pachet vecinilor, pentru că ori trezim din letargie “organul abilitat” să ia măsuri, ori ni se termină viața. Sigur, unii cred că e posibil să fim inspirați, așa, un fel de Mama și Tata Omida, 2 în 1.

 

Alții pot crede că în instituția aia condusă de Gabriel Valer Zetea, băiatul nebărbierit din satul (fost cătun) Viile Apei, se întâmplă mârșăvii, ilegalități (sau “nelegalități”, cum le spune, îndulcindu-le, fostul secretar al județului, Dumitru Dumuța, miruit cu funcția de administrator al Maramureșului, poate pentru că a fost martor ocular și deținător de documente ale faptei „nelegale” produse de Zetea, acum președintele administrației județene, care, din postura de consilier județean făcea afaceri comerciale cu o instituție a statului din subordinea Consiliului Județean).

 

Însă, vorba Poetului, doar “răii și famenii” pot crede că Zetea, un om cinstit și integru, are ghinonul să nu mai poată mânări în liniște posturi publice. Poate e vorba, totu;i de inspirație, nu? E mai bine așa, pentru pacea sufletească a celor care au intrat săraci în adminstrație și au devenit bogați tot acolo.

 

Să n-o mai dăm pe după cireș și să vă spunem, înainte de a se finaliza înscrierile și, evident, înainte de a se efectua probele concursului, cine îl va câștiga. Anticiparea de astăzi este de vreo o lună (calendaristică, nu astrală) și face referire directă la concursul pentru funcția publică de conducere vacantă de șef serviciu la Relații Publice și Promovarea județului, un serviciu scris greșit din această instituție condusă magistral.

 

And the winner is…

 

Doamnelor și domnilor, viitoarea șefă a Serviciului scris greșit din cadrul CJ Maramureș este… Laura Danci. Pentru cei care nu știu cine este respectiva doamnă – pentru că n-au fost interesați până acum să sune la interior 100 din CJ Maramureș: este secretara lui Zetea. Și mai este ceva: sora primarului din Borșa, Ion (Neluțu) Sorin Timiș, unul dintre prietenii la catarama financiară a aceluiași Zetea. Și mai este ceva: soția inspectorului de poliție Gheorghe Danci, fostul șef al Serviciului Pașapoarte.

 

Angajată pe postul de consilier superior, Laura Danci face parte din funcționarii publici de execuție. Totuși, ca-n Orwel, unii sunt mai superiori decât alții. Respectiv pot face parte din funcționarii publici de conducere, chiar dacă încă nu au dat examenul pe funcția de conducere. Zetea a numit-o prin dispoziție, de câteva ori – spun surse interne, din instituția haștag-îndrăznește-să-crezi -, șefă interimară a serviciului.

 

Da cât să meargă și interimatul ăsta? O vreme (cât a premis legislația și Agenția Națională a Funcționarilor Publici). Vremea a trecut, așa că Zetea a dispus organizarea concursului pe post. Sigur, nu-i un concurs așa, pentru oricine, adică un concurs de recrutare, ci unul restrâns… de “promovare”. Concurs pentru funcționari publici.

 

Simulacrul de promovare în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de șef serviciu la Serviciul Relații Publice și Promovarea județului are loc în 21 noiembrie 2018, printre condiţiile de participare fiind: funcționar public cu studii în domeniul științe ale comunicării, contabilitate (poftim?!), filosofie, sau filologie. La ce îți trebuie contabilitate pentru Serviciul Relații Publice și Promovarea județului, când CJ are vreo 50 de angajați cu astfel de studii în Direcția Economică? Poate că pentru doamna secretară le are…

 

Bine, da de ce să-ți trebuiască studii de contabilitate să faci comunicate de presă (oricum prost redactate și, mai ales, conform stilului marxist-leninist, ca-n mai toate instituțiile publice)? Nu v-ați prins de prima dată? Repet, atunci: pentru că, așa cum a zis domnul Orwell, unii-s mai superiori decât alții. Consilieri superiori. Decât atât.

 

Aaa, și încă ceva. Pe post de “peseu”: d-le Zetea, ne scuzați că vă stricăm chiar așa șmenurile cu banii publici ca și cum ar fi ai d-voastră personali, un fel de ciubuc „ca pe Școlii”, prieteniile financiare și că, uite, îi punem acum în situația asta ingrată pe doamna localnică Dana Mirela Borcuti (Parchetul Maramureș) și pe domnii localnici Liviu-Constantin Grozav (IPJ Maramureș) și Ioan Pop (DNA)… Zău așa, să nu mai știe ei ce să facă…. Ne scuzați. ’răiți!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Trebuie amintit și un episod recent, absolut incredibil, care arată calităţile de lider ale contabilei Danci. Anul acesta a fost unul bun pentru agricultură, roadele toamnei fiind mai bogate ca nicicând. Plini de fructe au fost şi merii livezii de la Iapa (Sighetu Marmaţiei), unde familia Danci deţine o proprietate. Şi cine credeţi că a fost însărcinat cu culesul merelor de la Sighet? Un angajat al Consiliului Judeţean, aflat în subordinea Laurei Danci. Omul s-a conformat şi a mers. Ce să facă? Ordinul se execută. De ce conducerea Consiliului Judeţean Maramureş nu demarează o anchetă internă, pentru verificarea împrejurărilor în care un angajat al instituţiei a ajuns să meargă, în timpul serviciului, să culeagă merele secretarei lui Gabriel Zetea? Îndrăznește să crezi, domnule președinte, chiar așa???

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here