INCOMPETENȚII – Ne mai costă încă 2,5 milioane de euro stabilizarea dealului din Sârbi: SMID Maramureș a depășit 70 de milioane de euro

4
1860

PROIECTUL PENAL. În acest an, proiectul de edificare al Centrului de Management (“inima” Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor – SMID – Maramureș) împlinește nouă ani de la stabilirea amplasamentului: pe un deal din satul Sârbi (comuna Fărcașa), pe un teren la fel de mișcător ca dunele sahariene – proiectul general are deja o perioadă de viață de 12 ani (!) și încă nu e funcțional, pentru că… nu e finalizat.

 

Inconștiența, prostia și încăpățânarea șefilor autorității județene care gestionează proiectul din 2006 încoace (nominal: Marinel Kovacs – PNL, Mircea Man – PDL, Zamfir Ciceu -USL și Gabriel Zetea – PSD) au ridicat deja costurile investiției cu mult peste 320 de milioane de lei (echivalentul a peste 70 de milioane de euro).

 

Investiția de peste 2,5 milioane de euro

 

Ultima bombă financiară pregătită este o nouă investiție din banii județului, de peste 12 milioane de lei (echivalentul a peste 2,5 milioane de euro), pentru stabilizarea dealului din Sârbi.

 

Suma exactă estimată ca fiind necesară stabilizării dealului este de 12.109.230 lei, lucrarea urmând să fie încredințată prin procedură simplificată pe principiul “Cel mai bun raport calitate-preț”, în care 50% contează prețul, 30% contează experiența profesională specifică a experților cheie și 20% experienta profesională specifică a managerului de proiect.

 

Constructorul care va executa lucrările de stabilitate/punere în siguranță a investițiilor realizate la Depozitul Ecologic din satul Sârbi va fi desemnat de ziua păcălelilor, pentru că și acest proiect este o păcăleală a bugetului Maramureșului, adică în 1 aprilie 2019.

 

Ce se face cu banii

 

Ce se face de acești bani? Ce-au zis experții ăia plătiți tot din pușculița publică a județului: adică vor adapta proiectul (ăsta prost) la condițiile de alunecări de teren. Practic, se va acționa conform studiului geotehnic, despre care aflăm că e primul, deși au fost plătite din banii Maramureșului până acum trei studii!

 

În tot acest timp, Parchetul Maramureș, Inspectoratul Județean de Poliție, DNA și DIICOT, chiar!, mimează că nu știu asta, iar președintele CJ, Zetea, zis Îngerul, se comportă ca un interlop care la întrebarea “De ce nu reclamați contractele cu firmele care ar fi trebuit să facă studii geotehnice, care au fost plătite, dar lucrările n-au fost realizate?”, răspunde după regula Omerta: „Ce vreți acum, să dezgropăm morții?” – nu, vreau să recuperați banii plătiți din bugetul județean și cei vinovați de fapte penale să răspundă, conform legii).

 

Poate vi se pare suficient asta: acest proiect a fost generat fără un studiu geotehnic! Din această cauză, costurile au crescut de la 229.148.934 lei + TVA la peste 320 de milioane de lei, adică cu mai bine de 100 de milioane de lei (de-a lungul timpului s-au mai alocat sume semnificative, din bugetul județului, pentru cheltuieli neprevăzute sau neeligibile, cea mai mare parte din acestea fiind cauzate de alunecările permanente de teren).

 

Practic, au decis amplasamentul unei investiții uriașe fără a avea studiu geotehnic, iar apoi au încercat să-și camufleze ilegalitatea comițând, în lanț, ilegalități mai mari, cuantificate în cheltuieli uriașe din bugetul județului (Zetea, în 2019: „Noi nu am avut niciodată un studiu, nici de acum 7 ani, nici de acum 5 ani, care să fie ataşat proiectului, pentru stabilitatea terenului! Dar alunecarea de teren nu este o problemă doar pe versantul la care se lucrează efectiv cu amplasamentul depozitului de la Fărcaşa, ci este o problemă cu întreaga zonă. Toate dealurile din Fărcaşa au alunecări naturale de teren”).

 

În fine, să nu dezgropăm morții, să continuăm să fim cu toții niște mafioți care ne protejăm între noi, și să vorbim despre noul (și primul!) studio geotehnic. Studiul prevede terasamente, reprofilarea rigolei de colectare și evacuare a apelor pluviale (trebuie înlăturată geomembrana deja montată și plătită), se va reface drumul (asfaltul ras se amestecă cu un liant hidraulic și peste acest amestec compactat, care e similiar cu cel utilizat pentru diguri, se așterne un strat de balast de 10 centimetri care se va amesteca cu stratul de argilă).

 

Surse 2mnews informate au precizat că soluția tehnică prevede (la nivel explicativ simplificat) îngroparea în sol a unor cadre metalice rezistente, în secțiune dreptunghiulară, în interiorul cărora se montează cabluri de oțel care se întind, sperându-se că astfel se va obține stabilizarea solului.

 

Un proiect eșuat înainte de a fi terminat

 

În anul în care a început proiectul SMID Maramureș, viața (nu doar a maramureșenilor, ci și a Planetei) a consemnat schimbări esențial: s-a închis mineritul, mauritanezii au abolit sclavia, România a devenit membră UE, încălzirea globală a crescut temperatura medie cu 0,7 grade Clesius, Văcăroiu a devenit președintele interimar al României, chinezii au început să mănânce carne de porc, Barack Obama și-a anunțat candidatura la președinția SUA, Daniel a fost ales patriarh, s-a finalizat Burj Dubai (cu cele mai multe etaje ale unui zgârie-nori) și Consiliul Județean (CJ) Maramureș era condus de Marinel Kovacs (de atunci s-au mai perindat trei președinți la șefia instituției administrative județene).

 

Contractul de finanțare pentru SMID a fost prelungit anul trecut până în 2020. În acest moment, strategia CJ Maramureș este să finalizeze aducțiunea de apă și de energie electrică, să stabilizeze cât de cât dealul și drumul și undeva în septembrie 2019 să deschidă parțial operaționalizarea SMID.

 

Să facem și o subliniere, tot cu valențe penale, privind drumul: în patru ani (perioada 2014-2018), în Drumul comunal (DC) 92 din Fărcașa, în lungime de 10 kilometri – cel care duce la construcția cocoțată pe dealul care curge la vale -, s-au investit aproape 30 de milioane de lei!

 

 

 

Adică, acest drum comunal are deja un cost de 3 milioane de lei/kilometru, adică aproape 650.000 de euro/kilometru, în contextul în care standardul de cost pentru realizarea unui kilometru de drum comunal a fost stabilit la 193.500 de euro. La Fărcașa, fără a include finanțările CJ pentru acest obiectiv, s-a depășit deja de peste trei ori standardul de cost stabilit de Guvernul României.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Dle VISCHI. Este clar ca aveti un dinte impotriva lui Zetea si pt simplul fapt ca el vrea s atermine proiectul, in loc sa-l lase de paragina ca Man, Kovaci si superbul Ciceu. Tartorul tartorilor in tot acest , omul care a bramburit intentionat tot, care raspunde de ilegalitati si a girat pentru neconformitati este DUMITRU DUMUTA. Fost primar comunist, fost secretar la judet si mai nou county manager. De ce nu intrebati ce face acest om, cati bani ridica lunar, ce alte beneficii are, masina CJ care-l duce si aduce zilnic de la tara. Hai ca puteti!

      • Este util mafiei gunoiului ! Se folosesc de incompetenta lui asa ca alti functionari ajunsi la butoane ! Proiectul depozitului de gunoi la Sirbi nu este necesar judetului, nu gropile de gunoi sunt necesare ci in primul rand e vital sa aplicam sortarea corecta si principiul „platesti dupa cat arunci ” cf legii, pentru a putea sa platim si noi la groapa de gunoi pe tona deseu depus la groapa la fel ca in restul tarilor din UE, altfel, cel mai mic pret pe tona deseu depus la groapa va transforma Romania in groapa de gunoi a tarilor si firmelor bogate din UE. In tarile UE pretul e foarte mare iar baietii destepti incearca sa scape de rezidualele din UE in megadepozitele de gunoi din tara noastra, unde chiar daca platesc mai mult decat noi pe tona deseu plus trasportul si tot raman cu profit. Nu exista in UE nici o lege care sa interzica trasportul deseurilor dintr-o tara in alta.

LĂSAȚI UN MESAJ