INCERTITUDINE – PNL a amânat, din nou, tranşarea problemei celor doi „preşedinţi” ai organizaţiei din Maramureş

0
86

AMÂNARE. Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL, întrunit luni, 27 februarie, nu a tranşat situaţia penibilă a organizaţiei din judeţul Maramureş, unde două persoane (Mircea Dolha şi Ionel Bogdan) îşi arogă funcţia de preşedinte al filialei judeţene.

 

Deşi ambii „pretendenţi” s-au aflat în sală, Bogdan chiar solicitând cu timiditate o soluţionare din partea conducerii centrale a partidului, preşedintele interimar Raluca Turcan a comunicat că doar vineri, 3 martie, la următorul BPN, se va stabili conducerea interimară a organizaţiei din Maramureş, aceasta urmând să fie stabilită de o „comisie de analiză”, iar apoi să fie validată de BPN.

 

Conducerea interimară a PNL Maramureş va fi comunicată sâmbătă, 4 martie, la  şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) care se va întruni în Sala Palatului – se estimează participarea a circa 1.000 de delegaţi din toate organizaţiile judeţene.

 

Cei care vor fi nominalizaţi în viitoarea conducere a PNL Maramureş trebuie să se ocupe şi de organizarea alegerilor pentru conducerea filialei, eveniment politic care a fost stabilit să aibă loc în 2 mai – aceasta fiind, de fapt, miza celor două tabere ale liberalilor maramureşeni.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ