HANDBAL – CS Minaur Baia Mare – CSM Oradea 30-18 (13-8) – băimărenii și-au acontat locul în Liga Națională

0
123
CS Minaur Baia Mare: Imperiali și cu Oradea (credit foto: Paul Ursachi, upfoto.ro)

DOMINĂM. În al doilea meci al zilei din cuplajul Minaur desfășurat în sala „Lascăr Pană”, a venit rândul băieților să-și demonstreze supremația în seria B a Diviziei A, într-un meci din cadrul etapei a 19-a, în care i-au avut ca oponenți pe orădenii de la CSM, echipa aflată pe locul doi, la 5 puncte distanță de băimăreni, lideri autoritari ai seriei.

 

O victorie în această confruntare ar fi limpezit, prin urmare, în mare măsură lucrurile (până la finalul acestui sezon mai sunt doar 7 etape, dar numai 5 partide pentru fiecare dintre cele două candidate la promovarea directă în Liga Națională). Poate tocmai din această cauză, meciul a început puțin crispat pentru ambele competitoare, primul gol venind de-abia în minutul 5 (Daniel Mureșan), dar apoi, încet-încet, mașinăria de handbal numită Minaur a început să-și tureze motoarele și – dacă la pauză s-a intrat cu un avantaj relativ confortabil (13-8) – în repriza a doua, băimărenii au intrat realmente cu „șenilatele” pe teren, dominând clar adversarul (în minutul 44 se ajunsese la o diferență de 14 goluri față de echipa de pe locul secund, 25-11).

 

S-a încheiat CS Minaur Baia Mare – CSM Oradea 30-18, iar băimărenii – cu 49 de puncte, se distanțează la 8 puncte diferență de urmăritoare (echipa de pe locul 3, Universitatea Cluj, chiar dacă având un meci mai puțin disputat, e ieșită din cărțile calificării directe, având numai 31 de puncte). Să sperăm că începutul sezonului următor va alinia la startul Ligii Naționale ambele echipe ale CS Minaur Baia Mare, acest oraș are nevoie de echipe la cel mai înalt nivel național în cel mai iubit sport al urbei noastre.

 

Raul Fotonea (foto: Paul Ursachi)

CS Minaur: Paul Simulescu, Alexandru Bucătaru – Alexandru Sabău (6 goluri), Tudor Marta (6), Daniel Mureșan (5), Călin Căbuț (3), Cristi Bodnărescu (2), Răzvan Mledenciu (2), Robert Nagy (1), Tudor Botea (1), Benjamin Szabo (1), Alin Câmpan (1), Răzvan Farcaș, Bogdan Mihai, Alexandru Farcaș.

Antrenor: Raul Fotonea

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ