GRUP INFRACȚIONAL – Maramureșeni reținuți într-o operațiune ce vizează destructurarea unei rețele de traficanți de migranți înțeleși cu polițiști de frontieră

0
980

OPERAȚIUNE. Poliţişti de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 18 percheziţii domiciliare în judeţele Maramureş, Arad, Timiş şi Bihor, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de migranţi.

 

În urma percheziţiilor, au fost reţinute nouă persoane: Istrate Timiş, Cristian Burfete, Robert Iulian Ştefanache, Cristian Mihail, Vasile Şerezan, Ilie Daniel Mihali, Ştefan Grec, Iulian Dumitru Şteşco şi Petrea Grec, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. De asemenea, Bozga Ioan Dacian este cercetat sub control judiciar.

 

Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din România, Austria şi Slovenia, activităţile fiind coordonate în cadrul unui centru de comandă realizat la nivelul Eurojust – activităţile investigative au beneficiat de sprijinul Europol. Activităţile s-au desfăşurat cu sprjinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, precum şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

Rețeaua de la Nădlac

 

Conform DIICOT, în perioada martie-iunie 2017, cetăţeanul pakistanez Ahmad Khan Saeed şi inculpatul Timiș Istrate, în calitate de lideri, au iniţiat şi constituit pe teritoriul României, împreună cu B. L. V., în calitate de membru executant, un grup infracţional organizat sprijinit pe teritoriul României de cel puţin 15 alte persoane (cetăţeni români). Membrii grupului au acţionat coordonat pentru transportul migranţilor pe ruta Bulgaria/Serbia/Cipru – România – Ungaria – Austria – Germania/Italia/Slovenia.

 

În perioada februarie-aprilie 2017, grupul infracţional organizat a îndrumat, transportat, transferat şi adăpostit mai multe persoane cetăţeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obţine foloase patrimoniale.

 

Astfel, în perioada 19-21 aprilie 2017, membrii grupului infracţional organizat au transportat, transferat şi adăpostit pe raza judeţelor Timiş şi Arad cel puţin 111 de cetăţeni străini (irakieni, sirieni, afgani, indieni şi pakistanezi – în marea lor majoritate intraţi ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil), în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obţine foloase patrimoniale.

 

Grupul infracţional era sprijinit de către lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi care în baza unei înţelegeri anterioare cu liderii grupului infracţional organizat au permis trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria a autovehiculelor/tir-urilor (în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen).

 

Conform DIICOT, liderii grupului infracţional organizat au promis şi dat sume de bani lucrătorilor de poliţie din cadrul cadrul IGPF – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în scopul de a nu fi controlate mijloacele de transport controlate de liderii grupării, astfel încât să fie permisă trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria.

 

Au fost comise 14 infracţiuni de trafic de migranţi şi respectiv 6 infracţiuni de complicitate la infracţiunea de trafic de migranţi de către membrii grupului infracţional organizat, precum şi de către membrii care au sprijinit acest grup infracţional organizat, prin modalităţi alternative de îndrumare, călăuzire, transportare, transferare a migranţilor, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în vederea obţinerii direct sau indirect de foloase patrimoniale. Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ