FOTOGRAFIE – Asociația CAVNICarii, un nou proiect dedicat tinerilor

0
266

TINERET. “FOTO-ACTIV” este titlul noului proiect care urmărește promovarea localității Cavnic prin implicarea voluntară a tinerilor în activități specifice. Un grup de 15 tineri vor participa la patru sesiuni de activități nonformale pentru dezvoltare personală și team-building precum și la un training foto cu o durată de 20 de ore, în cadrul căruia aceștia vor învăța noțiuni esențiale în domeniul fotografiei, urmând să pună în practică cele învățate prin fotografierea  peisajelor, obiceiurilor, oamenilor și a obiectivelor turistice specifice localității Cavnic.

 

Fotografiile realizate de către tineri vor fi utilizate pentru tipărirea unor cărți poștale, a unui album foto, dar vor putea fi admirate și în cadrul unei expoziții. Obiectivele aparatelor de fotografiat se vor îndrepta și către Stâlpul Tătarilor (Piatra Scrisă) deoarece anul acesta se împlinesc 300 de ani de la alungarea hoardelor tătare de către localnicii din Cavnic și Șurdești.

 

În urma participării la proiect, tinerii voluntari își vor dezvolta sau îmbunătăți competențele de comunicare și relaționare, cele digitale prin editarea fotografiilor și realizarea albumului foto în format digital. Totodată, proiectul își propune să schimbe comportamentul tinerilor în sensul adoptării unei atitudini pozitive față de ceea ce înseamnă voluntariat și să promoveze spiritul de cetățenie activă.

 

Proiectul este realizat cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Maramureș (90%) și cu fonduri proprii ale asociației, care provin din donațiile făcute de către căvnicari.

 

Zoltan MICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here