FILANTROPICA 2 – Primăria Seini, în blocaj financiar, a ajuns la mila Guvernului și a primit 170.000 de euro: Mâna-ntinsă care nu spune o poveste…

0
1140
Gabriela Tulbure

EDITORIAL. Seini, orașul care cuprinde și satul natal al lui Valer Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și al Consiliului Județean și vicepreședinte-locotenent al geniului social-democrat al Carpaților, Liviu Dragnea. Aici, sub oblăduirea carismaticei doamne primar (tot PSD) care-și face poze îngropată de flori la fiecare sărbătoare de parcă ar fi prezentă la o depunere de coroane la propriul piedestal, Gabriela „Cica” Tulbure, situația financiară nu-i roz deloc. Dimpotrivă, s-a decolorat până la nuanțe maronii. Orașul Întâiului Stătător al județului suferă, dar, vom vedea!, nu fără speranță, de un blocaj financiar cronicizat.

 

Ați văzut Filantropica, bănuiesc, cinefililor… Filmul lui Nae Caranfil din care replica memorabilă va rămâne eternă: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!” (rostită ca sfat de patronul cerșetorilor, Pavel Puiuț – magistral interpretat de actorul de geniu Gheorghe Dinică -, către profesorul sărac Ovidiu Gorea – senzațional și rolul jucat de Mircea Diaconu, păcat că s-a făcut europarlamentar!). Bine, nu știu voi cum sunteți, dar l-a văzut (sigur!, niciun dubiu!) și Cica Tulbure. Și a procedat în consecință.

 

Ce faci când n-ai bani? Aștepți leafa, veți răspunde. Nu și dacă ești carismatic edil pesedist care l-ai găzduit și îndestulat pe ambasadorul turismului maramureșean Dragnea, Întâistătătorul pesediștilor de pretutindeni. Pentru dac-ai fost inspirat/inspirată (în cazul Seiniului) nu aștepți nimic. Întânzi mâna – vă amintiți „Mâna-ntinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!”.

 

A’uma spuneți dumneavoastră, da sincer-sincer, credeți că poate rezista îndestulatul la povestea unei doamne carismatice care vrea să-și salveze urbea de sărăcia în care au băgat-o extratereștrii (mă gândesc)? Nu poate.  Că nu-i metalic, e om și el (sau măcar „un fel de…”). Ș-apoi, nu-i el Daddy al social-democrației? Îi. Așa că pune mâna pe telefon și folosește strategia haiducului (Ia de la bogați și dă la săraci): sună la doamna Viorica, la Guvern (c-acolo-s banii dumneavoastră, nu?) și rezolvă spinoasa problemă a orășelului aflat în blocaj financiar (extratereștrii ăștia, niște nenorociți!).

 

Ieri, în istorica zi de 4 aprilie, „Guvernul a aprobat alocarea sumei de 781.000 de lei pentru oraşul Seini (jud. Maramureş), în vederea achitării cheltuielilor curente şi de capital. Suma a fost solicitată de către Primăria Oraşului Seini, ca urmare a situaţiei de blocaj financiar cu care se confruntă, şi va fi asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018”. Ceea ce-i bine. Ce e nedrept însă? Că haiducii ăștia social-democrați se-ndestulează doar pe ei, altfel ar trebui să ne gândim că doamna Cica e un prost manager al banilor publici (ceea ce nu poate fi adevărat sub nicio formă, da?) și că Seiniul e singura metropolă care suferă de neajunsuri financiare.

 

Deci, băi, cinstiților, dați câte puțin să ajungă la toată lumea, și la doamna din fund (ul autobuzului)! Dați și niște pensii, că așteaptă și sărmanii și venerabilii pensionari Paștele. Că Paștele nu-i al vostru (bine, nici țara). Paștele vostru…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here