EXPERTIZĂ – Dan Păunescu (Facultatea de Hidrotehnică București): „Studiile inițiale sunt deficitare! Vom rezolva problema alunecărilor de teren de la Sârbi”

4
1612
Dan Păunescu: “Am constatat că proiectul era extrem de vulnerabil, mai ales privind studiile inițiale, care au fost deficitare”

DEȘEURI. Consilierii județeni din Maramureș au acordat 150.000 de lei pentru investigații suplimentare care ar trebui să ofere o soluție viabilă alunecărilor de teren de la Sârbi, acolo unde se construiește centrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) Maramureș. Banii au fost votați sub umbrela „protejării investiției depozitul ecologic de la Sârbi, Fărcașa”.

 

Bun, depozitul ăla nu-i ecologic, dar e problema președintelui CJ, Gabriel Zetea, să-și schimbe comunicatorul care dezinformează presa de duzină (care-nghite nemestecat tot ce spune cineva de la o instituție publică) fără să cunoască măcar titulatura celui mai mare proiect din județ. Să revenim însă la problema care a stopat orice lucrare la Fărcașa, toată lumea (ăia din Consiliul Județean, constructorii, cred că și UE, cu Donald Tusk cu tot) uitându-se la experții aduși să rezolve problema ca la sfintele moaște.

 

D-aia zic, prin urmare, nu-i mirare că oamenii au mai cerut niște bani. Adică, situația e complexă, nerezolvată, s-au cheltuit deja o tonă de bani pe studii incluse în proiect și egale cu zero (iar Zetea nu vrea să facă plângere penală împotriva celor care au încasat banii și i-au pus să construiască pe o dună mișcătoare, iar Parchetul e prea ocupat să se autosesizeze, știm, deja am învățat poeziile astea cu „Cât de ocupați suntem de ne doare părul!”), așa că, de ce nu?

 

Ce spun experții

 

Firma angajată (prin licitație) de CJ Maramureș pentru a oferi o soluție de stabilizare a dealului pe care e edificat centrul de management al SMID a fost reprezentată de Dan Păunescu, șeful catedrei de Construcții hidrotehnice și Alimentări cu apă și canalizări de la Facultatea de Hidrotehnică (din cadrul Universității Tehnice de Construcții) București, care a menționat că este în colaborare cu o firmă de construcții din Constanța.

 

Omul, care lucrează în domeniul alunecărilor de teren de 30 de ani, le-a explicat consilierilor județeni ce au făcut și de ce le mai cer bani. A fost convingător, deși a zis și unele lucruri știute, cum ar fi că a constatat “vulnerabilități în gândirea documentației, încă de la început”: “Am constatat că proiectul era extrem de vulnerabil, mai ales privind studiile inițiale, care au fost deficitare” (asta e latura penală a interminabilei investiții a CJ Maramureș: plata unor studii tehnice care s-au dovedit false și neacționarea pentru recuperarea respectivelor sume, ci acoperirea gunoiului sub preșul banilor publici, investind alte sume pentru studii tehnice care să și folosească la ceva).

 

Pentru cei care nu cunosc situația SMID Maramureș, fie că sunt dezinteresați, fie că au fost în delegație pe Marte, câteva lămuriri: în satul Sârbi alunecă dealul pe care se construiește centrul de comandă al sistemului. Sunt cantități mari de apă, cratere, o parte din platformele tehnologice sunt puse în pericol de prăbușire.

 

“Noi, ca experți, trebuie să spunem dacă e bine sau rău ce s-a făcut și ce trebuie făcut mai departe. M-am ocupat de multe situații de alunecări de teren în aceste trei decenii de activitate și nu am înregistrat până în prezent niciun eșec, motiv pentru care am convingerea că vom rezolva și problema de la Sârbi. În luna octombrie a acestui an proiectul va fi finalizat, iar expertiza mea va fi una încununată de succes și de această dată, oferind soluții utile pentru fiecare alunecare de teren”, a precizat Păunescu.

 

Gabriel Zetea

Nu știu dac-au fost ovații, dar omul și-a atins scopul. Pentru binele județului, să sperăm (că atât ne-a rămas) că o să și-l atingă și administrația maramureșeană, altfel aruncăm gunoiul în Columbia. Sau în Burkina Faso. Și o să plătim salubritatea în lingouri de aur. Să mai avem răbdare, până-n octombrie nu-i un capăt de lume, sunt doar șase luni. Cum am așteptat 116 ani, de pe vremea lui Marinel Kovacs, apoi a lui Mircea Man, Zamfir Flore Ciceu și acum Gabriel Zetea (a ajuns la stadiul de realizare de 80%, zicea Zetea). … pășteau dinozaurii pe atunci pe dealurile Fărcașei.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Fiecare beneficiar isi amplaseaza depozitele de deseuri, fara sa cunoasca legislatia europeana si romaneasca. Sunt 5 criterii foarte simple de care trebuie sa se tina cont la alegerea amplasamentului. Unul din ele prevede ca aceste depozie NU TREBUIE SA FIE AMPLASATE PE VERSANTI. Restul criteriilor sunt foarte simple. Studiile geotehnice trebuiesc facute pe baza unei teme de investigatii emisa de un Expert Af, absolvent al unui institut/universitati de constructii. Necunoastere a unui minim de criterii ca cele de mai sus, au dus la dezastrele unor depozite de deseuri, cu toate necazurile ulterioare. Cereti referinte dela Beneficiari, ISC, MEDIU, asupra proiectantilor si expertilor care proiecteaza asemenea lucrari

  2. Mai intai ne vom judeca Domnul expert e expert in alunecari de teren dar legea interzice astfel de proiecte in zone cu alunecari de teren Prezenta dumnealui este diovada cklara a ilegalitatilor de la Farcasa prin lipsa studiilor geologice la data de 14. 12. 2010 cand au decis locul depozitului de gunoi. In plus sunt si alte multe incalcari a legii si cauze pentru care nu ne-am judecat 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here