EXCLUSIV – Ironia sorții: chiar înainte de a se prăbuși, fostul sediu al Tricomar a fost scos la vânzare pe… OLX, cu 780.000 de euro, sumă negociabilă

1
1574

INVESTIGAȚIE. Povestea a-mplinit gradul de notorietate – sediul falimentarei foste fabrici de textile Tricomar Baia Mare s-a prăbușit -, n-o reluăm. Tristul deznodământ (doar prin prisma patriotismului local și a vechimii clădirii, să ne-nțelegem asta, păstrându-ne rațiunea, valoarea arhitecturală fiind aproape 0) este regretabil, dar extrem de previzibil, presa asta nenorocită, hulită și aservită semnalând pericolul prăbușirii încă din urmă cu 10 ani. E drept, n-a făcut procese verbale, nici note sterile și nici n-a anulat (judecătorește) amenzi, ci „doar” a semnalat, prin numeroase articole și emisiuni, pericolul iminent, cerând autorităților să facă ceva pentru salvarea clădirii.

 

Și de făcut, s-a făcut ceva, ziceam: procese verbale, note sterile, amenzi anulate în instanță, somații, avertismente. Nimic edificator, clădirea prăbușindu-se în noaptea de 22 spre 23 martie. Ironia sorții face ca doar cu câteva zile înainte, în 14 martie 2018, pe OLX (cât de serios!) a fost scos la vânzare pentru nimeni-nu-mai-știe-câta-oară patrimoniul fostei fabrici de textile Tricomar, partea cea mai importantă a acestuia fiind constituită din clădirea ce tocmai s-a năruit.

 

Proba seriozității: ofertă pe OLX

 

Anunțul vânzării sediului administrativ și a terenului aferent + toate construcțiile adiacente (sediu de producție, baracă metalică, centrală termică, garaj, secție de producție, depozit și spațiu comercial) a fost postat de reprezentantul unei agenții imobiliare, iar prețul cerut era de aproximativ 780.000 de euro (3.674.838 de lei), negociabil. În sume reale și din informațiile din sistem, s-ar fi dat fraierului care oferea 730.000-750.000 de euro.

 

Anunțul, adăugat miercuri, 14 martie, la ora 17.10 (probabil înainte de plecarea din birou a agentului imobiliar), preciza că se vinde sediu administrativ + teren, în Baia Mare, strada Vasile Lucaciu nr. 61, în suprafață utilă de 5.500 de metri pătrați, terenul având 5.704 metri pătrați, iar construcțiile având suprafața construită de 2.377 metri pătrați și suprafața desfășurată de 4.603 metri pătrați.

 

Istoria clădirii prăbușite după 126 de ani

 

Clădirea a fost edificată în perioada 1891-1892 de municipalitate, din bugetul public, și era aproape lipită de Catedrala Greco-Catolică, ridicată în locul primei biserici românești din oraș (aceasta a fost construită în anul 1771). Inițial, clădirea acum prăbușită a fost sediul Școlii Civile de de Stat pentru Fete Baia Mare (cunoscută și sub denumirea Școala medie de fete sau Școala gimnazială de fete), în anii ’30 fiind donată de autoritatea locală cultului religios majoritar (greco-catolic) – Baia Mare devenind în acea perioadă reședință a Episcopiei Greco-Catolice, cu jurisdicție asupra actualelor județe Maramureș, Satu Mare și (parțial) Sălaj. De atunci și până la naționalizarea comuniștilor, clădirea a fost reședința episcopală greco-catolică.

 

În 1966, regimul comunist o întabulează pe statul român și, la scurt timp, o transformă în secție a Întreprinderii de Tricotaje Unitatea din Sighetu Marmaţiei. În 1990, secția din Baia Mare devine unitate aparte și își schimbă denumirea în Tricomar.

 

În 1994 se privatizează prin metoda MEBO (acronim din engleză pentru Management Employee Buyouts, metodă de privatizare ce presupune trecerea mijloacelor de producție ale unității economice care se vrea privatizată din proprietatea statului în proprietatea angajaților). În timp, angajații își vând acțiunile, iar la sfârșitul anilor 2000, acţionarul majoritar devine Textile Group din Oradea.

 

Scăderea de trei ori a valorii

 

Tricomar Baia Mare a urmat pașii prăbușirii economice: insolvența. Este numit lichidator judiciar Pareto Grup IPURL. În 19 decembrie 2007 se declară începerea procedurii falimentului, deși creanțele (datoriile) erau cifrate la aproximativ 5 milioane de lei, adică aproape 50% din valoarea bunurilor pe care le deținea. La începutul anului 2008, Pareto scoate la vânzare prin licitaţie bunurile cu suma de 9,6 milioane de lei (din care 2,2 milioane de lei era prețul evaluat al fostului sediu administrativ al Tricomar), iar administrația locală, conform legii, primește drept de preemțiune la cumpărarea clădirii.

 

Consilierii locali exultă, vorbesc despre cumpărarea clădirii (fiind de acord și cu suma de 2,2 milioane de lei) și despre transformarea acesteia în azil pentru bătrâni. Numai că instanța a aprobat vânzarea pe de-a-ntregul a patrimoniului (cu clădirile adiacente, terenul și utilajele depășite tehnologic ale fostei fabrici), așa că, în contextul în care nimeni nu-și dorea întreg patrimoniul, tranzacția cade, comitetul creditorilor (din care făceau parte firme de stat, dar și măcar o firmă la care CL Baia Mare era acționar majoritar, operatorul de apă-canal Vital) respingând propunerea ca patrimoniul să fie vândut pe bucăți.

 

Nimeni, niciodată nu a mai fost interesat de achiziția patrimoniului Tricomar, creditorii (statul) rămânând cu paguba și curând și fără patrimoniu, acesta degradându-se pe zi ce trece. De altfel, oferta de astăzi a scăzut în 10 ani de la 9,6 milioane de lei (în 2008) până la 3,6 milioane de lei.

 

 

 

Situația de infracționalitate majoră

 

Astăzi, primarul Cherecheș se lamentează, acuzând că în Baia Mare procurorii și polițiștii îi… protejează pe infractori („În Baia Mare, fiecare face ce vrea, pentru că Poliţia, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu şi Parchetul îi protejează pe aceşti infractori. O spun cu foarte mare responsabilitate: îi protejează!”).

 

Poliția și Parchetul să se apere singure, că au resursele necesare, să-i vedem pe ceilalți. Primele cărămizi căzute pe caldarâmul de pe strada cu nume de Tribun au fost semnalate în 2010! Atunci, televiziunile locale au și prezentat cazul clădirii care se surpa în fața autorităților și a administratorului judiciar și a creditorilor care au refuzat să încaseze bani și să acopere datoriile Tricomar față de instituțiile publice pe care le conduceau, fiind plătiți din bani la fel de publici pentru a le conduce performant din punct de vedere economic.

 

Inspectoratului de Stat în Construcții, și ei băgați în tagma infractorilor și a jefuitorilor. Iată ce spunea în 2010 șeful instituției (Ion Manea) privind clădirea Tricomar, care începuse să se surpe: “Obligația de a lua măsuri de punere în siguranță revine Primariei. Ei au buget, e pe raza lor de competență. Noi suntem Inspecție, verificam și, până la urmă, tot la ei ajungem, pentru că îi sesizăm că este acolo o problemă”. Deci Primăria trebuia să-i amedeze și să se asigure că au pus clădirea în siguranță. Drept e că anul trecut, i-a amedat, însă Pareto a mers în instanță și judecătorul a decis ca Primăria să schimbe amenda în avertisment. Nu râdeți. I-au avertizat. Apoi s-a prăbușit clădirea de patrimoniu.

 

Bine, să redevenim raționali: primarul Cherecheș susține că  a „solicitat şi Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu să se autosesizeze în acest caz şi nu s-a întîmplat absolut nimic”. Trecem peste „am cerut să se autosesizeze”, punem exprimarea pe seama tensiunilor, dar să vedem care e adevărul, pentru că e altul. În 2016, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş a constatat, în urma controlului şi a monitorizării monumentelor de for public ale judeţului Maramureş, „slaba implicare a administraţiei locale pentru conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor de for public, deşi acestea sunt dovezi de identitate şi memorie locală”.

 

Tot atunci – puțină atenție, că noi nu ne tensionăm venele urlând! – “s-a transmis lichidatorului Pareto Grup IPURL Baia Mare, adresa cu nr. 567/13.06.2016 prin care se solicită necesitatea unei intervenţii de urgenţă în vederea protejării monumentului cod LMI 2015 MM-II-m-B-04472, str. Vasile Lucaciu nr. 61, loc. Baia Mare”. OK, Pareto n-a procedat la intervențiile de urgență.

 

Apoi, să vedem care e vina „grelei moșteniri”. „N-am înţeles de ce, în anii 2000, cînd se putea încerca să fie transferată în patrimoniul Primăriei nu s-a făcut nimic”, spune primarul Băii Mari. Tocmai am spus: s-a făcut ceva. Respectiv, s-a înaintat o ofertă de cumpărare cu suma la care a fost evaluată clădirea, 2,2 milioane de lei, însă aceasta nu a fost acceptată de comitetul creditorilor din care făcea parte și reprezentantul Vital, firmă al cărui acționar majoritar era și este municipalitatea Băii Mari.

 

Însă, vina aerienilor din CL Baia Mare apare acum, în timpul mandatului lui Cherecheș. Anul trecut, un proiect de hotărâre (logic în context european) fixa la o majorare de 500% impozitele pe clădirile istorice care nu sunt îngrijite, fostul sediu al Tricomar fiind printre acestea. Ce a făcut comisia CL care a instrumentat proiectul? A respins-o. Așa că nu a mai devenit hotărâre și totul a rămas ca-nainte.

 

Tagma jefuitorilor

 

Hai s-o lămurim și pe aia cu administratorul judiciar Pareto, la fel acuzat de aparetență la generosul grup al infractorilor, așa cum a fost explicat de primarul Cherecheș (pe ăștia îi disculpăm nemeritat, dar am făcut-o din respect pentru onestitatea noastră profesională). E drept, până acum singurul câștigat din acest biznis e Pareto, numai că…

 

„Ne aflăm într-o situaţie de infracţionalitate majoră, în care trebuie să punem pe masă toate interesele pe care le are Pareto, care administrează această clădire, şi care se află în spatele sau în faţa următoarelor societăţi Maratex, Tricomar, Remin, Romaltyn respectiv Aurul, TrustComin – şi vă dau doar societăţile care au imobile de mari dimensiuni. (…) Cred că a venit momentul să vedem modul în care îşi administrează societăţile şi modul cum îşi duc la îndeplinire obligaţiile stabilite de instanţele de judecată, desemnându-i administratori judiciari în diverse insolvenţe ale unor societăţi comerciale”, zice edilul din fața clădirii prăbușite.

 

Că ne aflăm într-o situație de infracționalitate majoră vedem, scriem și publicăm dovezi de atâta timp, nimic nou. Doar că această ofensivă împotriva lichidatorului nu e cumva legată de cele două clădiri ale Remin (sediul administrativ și Hotelul Maramureș) pe care Primăria Baia Mare a anunțat că vrea să le cumpere pentru a nu-știu-câta-oară și tot pentru a nu-știu-câta-oară Pareto (care, de fapt, e Liliana Gabriela Iancu, soția pesedistului Aurel „Relu” Iancu, ultimul neavând o relație cordială cu primarul) a refuzat oferta?

 

Cu alte cuvinte, ce s-a făcut pentru salvarea clădirii? NIMIC. Acum suntem la faza națională a plăcintelor: Înainteee! – că la război, am văzut cum s-au tupilat toți. De plătit, însă, nu va plăti nimeni, pe creditori dă-i încolo, doar e statul. Iar Statul sunt Ei.

 

Grupul de Investigații 2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Cladirea in care Primaria incaseaza taxele si impozitele arata la fel de jalnic,sa nu mai vorbim de locul in care functioneaza Evidenta Populatiei,un jeg in care stau oameni pe scari.Si cand te gandesti ca sunt unii care inca asteapta ca niste catastrofe sa construiasca parcuri industriale si alte fantasmagorii.

LĂSAȚI UN MESAJ