EXCLUSIV – Document important semnat de Ionel Bogdan în calitate de „preşedinte PNL Maramureş”, deşi Mircea Dolha nu fusese demis din funcţie

3
1257
Ionel Bogdan

FALS ŞI BICEFALISM. Situaţia de la PNL Maramureş este una care frizează ridicolul politic, filiala judeţeană, odinioară cea mai puternică de pe scena politică din Maramureş, are doi preşedinţi. Sigur, n-are – conform statutului şi regulamentelor partidului, acest lucru fiind imposibil -, însă amorţeala celor de la „centru” a făcut posibilă această stare de fapt.

 

Practic, preşedintele unei filiale politice judeţene este fie ales în cadrul unui congres de delegaţii respectivei formaţiuni, fie este numit de Biroul Permanent Naţional (BPN), în acest caz titlul fiind limitat pe perioadă temporară (până la congresul pentru alegerea preşedintelui – aşa-numitul „preşedinte interimar”). Tot BPN, organismul de conducere din cadrul unui partid politic, poate să-l demită pe preşedintele filialei judeţene. Aceste precizări fiind făcute, avem cu toţii baza pentru a înţelege situaţia de la PNL Maramureş.

 

Doi în unu

 

Din motive asupra cărora nu mai stăruim, fiind de notorietate, Mircea Dolha nu mai este dorit, de o majoritate influentă a liberalilor din judeţ, la conducerea PNL Maramureş. În contextul în care el refuză să-şi dea demisia şi în contextul în care nu a fost demis de BPN, el rămâne preşedinte al partidului până la noi alegeri.

 

Document 1

Cu toate acestea, în condiţiile în care, după alegerile electorale de la finalul anului trecut soldate cu un rezultat catastrofal pentru PNL Maramureş, Dolha s-a „refugiat” temporar în SUA, Ionel Bogdan a primit o decizie de preşedinte interimar din partea Comisiei Organizatorice de Unificare (COU) a PNL – fapt care contravine „puţin” regulamentului partidului, un preşedinte interimar neputând fi numit dacă fostul preşedinte nu a fost demis (vezi document 1). Rezultatul acestei complicaţii generate de un „centru” decimat la rândul său de luptele interne: începând din 16 ianuarie 2017, PNL Maramureş are în componenţă două persoane care deţin funcţia de preşedinte, respectiv preşedinte interimar.

 

Document 2

Ei bine, surescitat că a fost „miruit” şef de partid şi rupându-i-se de statutul PNL, tânărul Bogdan a omis să ceară forului care i-a oferit interimatul în Maramureş să anuleze statutul de preşedinte al lui Dolha. Nici nu s-a întrebat ce prevede legislaţia penală atunci când, venit în Maramureş, a semnat din postură de „preşedinte” solicitarea către Consiliul Local Borşa de a lua act de demisia unui consilier PNL şi de a-l valida în funcţia de consilier local pe unul dintre supleanţi (e vorba de demisia lui Petru Timiş – cel care a ocupat prima poziţie pe lista de candidaţi PNL Borşa – şi numirea lui Gabriel Bogdan Şteţco) – vezi document 2.

 

După ce s-a întors din SUA, Dolha a semnat şi el documente din postură de preşedinte PNL, aşa că de peste o lună, liberalii maramureşeni au doi preşedinţi. Pe lângă ridicolul situaţiei, de care suntem interesaţi mai puţin (până la urmă liberalii au dreptul să-şi bată joc de ei înșişi cum doresc), rămâne aspectul juridic. Consiliul Local Borşa a decis modificarea componenţei în baza unui document semnat de o persoană care nu avea calitatea pe care şi-o atribuie. Ceea ce e „un fel de” uzurpare de calităţi oficiale şi este infracţiune prevăzută în Codul Penal.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Ionel Bogdan este nepotul celui mai slab pres. de Cons. Judetean, ciceu, el intradevar se lauda ca are spatele asigurat la Bucuresti, dar nu este dorit de nici un membru de partid, doar de fratele lui Ciceu, primarul de la Dumbrăviţa.Daca se vor face alegeri corecte, si nu impunerea de la centru Ionel Bogdan va ramane doar o simpla amintire.

  2. Dl Vischi, poate i-l întrebați intr-o conf de presa pe Dl Tarța ( PNL) daca e adevărat ca pe vremea când Ionel Bogdan era președinte la TNL si organiza ședințele in sediul județean , femeia de servici l-a atenționat ca in coșul gunoi din toaleta a găsit câteva seringi ? Acesta fiind motivul Pt care l-a ,, exilat ” dl Radu Ștef & Hoban . Poate ar fii bine sa-l întrebați Pt confirmare si pe dl Ștef ( președintele PNL MM ) pe vremea aceea!

  3. „Omul care l-a facut presedinte pe Iohannis”. Un copil care nu stie de capul lui, bulversat de el insusi. Doar n-o sa il cerceteze Parchetul, are „spate”, asa se lauda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here