EXCLUSIV – Corpul de Control al ministrului de Interne, la Instituția Prefectului Maramureș în speța suprafeței de 17.000 de hectare de pădure retrocedată Composesoratului Borșa

0
1317
Vasile Moldovan, prefectul județului Maramureș

ANCHETĂ. În acest moment, Corpul de Control al ministrului de Interne se află în Baia Mare pentru o acțiune la Instituția Prefectului Maramureș unde verifică documente privind speța suprafeței de 17.000 de hectare de pădure retrocedată Composesoratului Borșa.

 

Surse 2mnews susțin că la Ministerul de Interne a ajuns un dosar, iar documentele, de dată recentă,  din conținutul acestuia au declașat ordinul de control. Corpul de Control al ministrului de Interne este condus de comisar șef de poliție Ilie-Ciprian Humă (director general) și este structura operativă aflată în subordinea directă a ministrului Afacerilor Interne care are competenţă în executarea controalelor la entităţile MAI (Instituția Prefectului este o structură a MAI).

 

În speța celor punerii în posesie cu 17.000 de hectare de pădure, Composesoratul Borșa, condus de Matei Mihali, este în război cu toată lumea: cu Primăria locală, cu Instituția Prefectului, cu celalălalt composesorat din Borșa (Cisla) – cu ultimul, pentru că speră să-l distrugă/dizolve/descurajeze și astfel suprafața deținută de Cisla (peste 6.000 de hectare) să devină disponibilă (pentru că acum, în Borșa, nu mai există pădure, fiind retrocedată).

 

Dansul miresei”, acum

 

Pentru a-i opri pe cei de Cisla din activitate, Composesoratul Borșa a cerut suspendarea servicilor silvice până la soluționarea speței celor 17.000 de hectare, pentru că există posibilitatea ca suprafața ce urmează să îi fie pusă în posesie să se suprapună peste suprafața deținută de Cisla (adică Cisla ar deține pădurea cuvenită Composesoratului Borșa și nu cumva să o mai exploateze).

 

S-a aprobat cererea asta de toate forurile în drept, fără să se țină seama de nimic altceva – a fost falsa senzație dată celor de la Composesoratul Borșa că pot dobândi proprietatea despre care fostul secretar al composesoratului a declarat public că au obținut-o prin fals, uz de fals și mită.

 

În replică, Cisla a solicitat Comisiei Județene de Fond Funciar (prezidată de prefect, acum Vasile Moldovan) același lucru: suspendarea serviciilor silvice a Composesoratului Borșa pentru cele 17.000 de hectare înscrise în tilul de proprietate 7.155 din 2017. Titlul de proprietate a fost semnat de Comisia Județeană. Din această comisie fac parte, conform normativelor, și directorul OCPI Maramureș (Ovidiu Ștefan) și Istrate Ștețco (inspector șef Garda Forestieră Cluj) – îi nominalizăm doar pe cei doi, pentru că la aceștia ne vom referi.

 

Protagoniștii

 

Istrate Ștețco

Comisia Județeană (din care fac parte și cei doi nominalizați și prefectul), n-are încotro și urmează procedura: cere Gărzii Forestiere Cluj să emită decizia de supendare a serviciilor silvice Composesoratului Borșa. Tot pe procedură, Garda Forestieră (Istrate Ștețco, care a votat inițial în Comisia Județeană suspendarea serviciilor silvice) susține că nu poate face acest lucru pentru că nu i-a dat Comisia Județeană (din care face parte Istrate Ștețco) amplasamentul. Numai că același Istrate Ștețco a semnat titlul de proprietate pentru cele 17.000 de hectare, implicit se presupune că cunoaște amplasamentul (fără stabilirea amplasamentului nu se poate emite titlul de proprietate).

 

În replică, alt membru al Comisiei Județene, Ovidiu Ștefan, directorul OCPI Maramureș, a eliberat avizele necesare înscrierii celor 17.000 de hectare în Cartea Funciară. De aici rezultă că Ștefan e proiecția lui Dumnezeu pe pământ și cunoaște amplasamentul celor 17.000 de hectare, rezolvând astfel misterul care durează din 2004 încoace. Păi, până acum tot asta măcinau oficialii județului: că nu pot să-i pună pe borșenii lui Mihali în posesie pentru că nu mai există pădure, că a fost retrocedată deja?

 

Sinteză: pentru că există un proces prin care Composesoratul Borșa (președinte Matei Mihali) a atacat titlul de proprietate al Composesoratului Cisla, Cisla (prin Ocolul Silvic pe care-l deține, Silva Borșa) are activitatea supendată și, conform legii, trebuie să-și predea pe perioada supendării (până la terminarea procesului) pădurea statului (Direcției Silvice Maramureș). Dar și Cisla a atacat titlul de proprietate al Composesoratului Borșa, numai că în acest caz, aceiași băieți care au falsa senzație că-s deștepți, nu mai aplică suspendarea, jucând ping-pong cu legile și interpretându-le după bunul plac. Și toate chestiunile astea sunt asistate, letargic, de ditamai prefectul județului, Vasile Moldovan, care poate zice orice, dar nu că nu-nțelege ce se-ntâmplă, fiind jurist de profesie.

 

… păi e frumos ce faceți „băbăeți”? E bine așa, să vină oamenii ăia de la București să vă verifice? Și-n acest timp e bine că același factotum Istrate Ștețco a amendat Cisla pentru că, puțină atenție, vă rog!, își păzește pădurea? Că și ăsta e un servici silvic, normal, dar e vreun om cu toate țiglele pe acoperiș care și-ar preda bunul personal unei entități a statului în contextul în care a devenit axiomă că statul e cel mai prost administrator?

 

Bonus pentru Corpul de Control

 

Ovidiu Ștefan

În contextul în care directorul OCPI Maramureș, Ovidiu Ștefan, membru în Comisia Județeană de Fond Funciar (titulatura e kilometrică, dar vă protejăm neuronii consemnând-o în sinteză și esență), a dat Composesoratului Borșa avizele pentru înscrierea celor 17.000 de hectare în CF (act care recunoaște o suprafață, o posesie), le sugerăm celor din Corpul de Control al ministrului de Interne să-l întrebe care este conturul proprietății de 17.000 de hectare. Pentru că acesta e obligatoriu să fie depus pentru obținerea avizului OCPI.

 

Ca și actul juridic, respectiv titlul de proprietate. Și acesta trebuie depus, ori în cazul Composesoratului Borșa titlul de proprietate în original se află la Primăria Borșa. Până la urmă, ce au depus cei din Composesoratul Borșa pentru ca Ștefan să le elibereze avizele de înscriere a suprafeței în CF?

 

Succint, despre 17.000 de hectare”

 

Cazul a început demult, dar a fost dinamitat în 2004, la celebra Judecătorie din Aleşd (jud. Bihor), unde s-a emis sentința conform căreia la fel de celebrului Composesorat Borșa i s-a dat dreptul de împroprietărire cu 17.000 de hectare de pădure.

 

Borșa

La ceva timp după, secretarul composesoratului, Gheorghe Albu, se autodenunță public, într-o emisiune tv difuzată la o oră de maximă audiență, mărturisind spășit că au măsluit actele și au mituit judecători. Speța e acum, mai mult forțat, așa, pe la DNA, dar decizia a rămas… O decizie care a însemnat scufundarea unui oraș (Borșa, cu conturile administrației publice blocate) și a unui județ (Maramureș) unde „împărțitorii” statului (Prefectura, Direcția Silvică și comisiile județeană și locală de fond funciar) nu găsesc pădurea ce-i musai s-o retrocedeze, conform hotărârii de la Aleșd, pentru că pădurea s-a-mpărțit de mult, terminându-se.

 

Neoficial, nimeni nu se gândește să pună în posesie Composesoratul Borșa cu 17.000 de hectare de pădure. Documentele aflate în posesia Primăriei Borșa (și a altor factori de justiție care anchetează speță) atestă dreptul de proprietate pe 6.000 de hectare de pădure. În Borșa, statul mai are vreo 400, restul e împărțită.

 

Sebastian Lupuț

Exact în urmă cu un an: 7 iulie 2017, Sebastian Lupuț – la acea dată prefect al județului Maramureș -, despre speța celor 17.000 de hectare de pădure retrocedate Composesoratului Borșa, dar neatribuite (punerea în posesie nu a fost făcută): „Sunt și dosare penale (n.red., în această speță), mai multe… Acesta e un caz unic în România! S-a apelat la toate organismele abilitate de a face lumină în această speță… A mai fost una similară, în Moldova, dar acolo n-a mai fost pusă în aplicare sentința (n.red., nici în Maramureș)”.

 

În acest an, actualul prefect, Vasile Moldovan, declară public că mega-afacerea „Retrocedarea a 17.000 de hectare de pădure Composesoratului Borșa” s-a soldat deja cu două dosare în care s-a luat decizia de începere a urmăriririi penale. Unul dintre acestea se referă la modul în care a fost creat dosarul ce atestă proprietatea și care a stat la baza deciziei instanței.

 

În rest, la Aleșd… totul e bine, sănătoși?

 

GRUPUL DE INVESTIGAȚII 2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ