EXCLUSIV – Cea mai înaltă instanţă de judecată din Maramureş a decis că taxa de mediu percepută de Drusal este legală

0
1465

DOVADA. Taxa de mediu percepută diferenţiat pe facturile emise de operatorul de salubritate Drusal SA este legală, iar persoanele şi entităţile publice şi private care au contract cu firma de salubritate, dar care până acum au refuzat plata acesteia, trebuie să o plătească retroactiv, începând cu 1 februarie 2017. 2mnews vă prezintă, în exclusivitate, un document care argumentează această afirmaţie, act emis de cea mai înaltă instanţă de judecată din judeţ, Tribunalul Maramureş.

 

Taxa de mediu

 

Încă de la emiterea taxei de mediu pentru salubritate – o taxă specială penalizatoare pentru managementul deşeului, menită să penalizeze nerealizarea ţintelor de colectare selectivă şi de valorificare a deşeurilor – în zona de operare a societăţii Drusal s-a stârnit o controversă cauzată şi alimentată de persoane din administraţia publică a municipiului reşedinţă de judeţ (unii consilieri municipali care s-au autoerijat în jurişti atoatecunoscători, chiar şi primarul Cătălin Cherecheş), precum şi de câţiva formatori de opinie din mass media locală.

 

Ideea generală a respectivei controversa era că taxa de mediu percepută diferenţiat pe facturile emise de operatorul de salubritate Drusal este nelegală. Controversa a exacerbat până la limita infracţiunilor, unii, surescitaţi şi autoproclamaţi „deţinători ai adevărului absolut”, îndemnând chiar cetăţenii să refuze plata taxei. adică… nesupunere civică în respectarea unei legi emise de Parlamentul României – taxa în cauză fiind reglementată de Legea 384/2013, a cărei aplicare a fost amânată timp de patru ani, până în ianuarie 2017.

 

Respectiva lege prevede ca operatorul de salubritate să plătească la Administraţia Fondului de Mediu o taxă de  80 de lei/tona de deşeu depozitat la groapa de gunoi în 2017, respectiv 120 de lei/tonă în 2018. Acesta a fost argumentul instigatorilor la nesupuneee civică. Din motive pe care le cunosca, dar nu doresc să le consemnez acum, nefăcând obiectul scrierii de faţă, instigatorii au spus doar „jumătatea de adevăr” care le-a folosit în stabilirea verdictului lor fals.

 

Practic, alte legi, armonizate la legislaţia europeană, stabilesc cine plăteşte o taxă de salubrizare: producătorul de deşeuri. În cazul acestei taxe, impusă de UE, statul a desemnat ca şi colectori ai taxei pe operatorii rampelor de deşeuri, pentru că aceştia sunt sigurele entităţi care sunt controlate de instituţii abilitate ale statului, putându-se determina cu precizie cantitatea de deşeuri produsă în diferite localităţi de cetăţeni, firme, autorităţi publice. În zona sudică a Maramureşului, operatorul rampei coincide cu operatorul serviciului public de salubritate, acesta fiind argumentul pentru care, în Baia Mare, de exemplu, taxa de mediu (care trebuie plătită de poluator, adică de producătorul de deşeuri) este colectată de Drusal, care, la rândul ei o depune în Fondul de Mediu.

 

Dovada

 

În această controversă creată artificial, a intervenit şi Tribunalul Maramureş. Din postură de contractor a serviciilor de salubritate prestate de Drusal, conducerea Tribunaluluinu s-a inflamat, ci a cerut, ca o entitate „normală la cap”, responsabilă şi pricepută în legi, firmei băimărene să prezinte documentele/actele legislative care stau la baza solicitării plăţii taxei de mediu.

 

Ceea ce Drusal a făcut. Studiind legalitatea includerii taxei de mediu pe factura serviciilor de salubritate prestate în baza contractului dintre Drusal şi Tribunal, conducerea instituţiei de justiţie a decis că este legală şi a acceptat plata retroactivă a acesteia (vezi decizia în foto sau CLICK AICI pentru a descărca decizia în format PDF). Orice alt comentariu e de prisos.

 

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here