EXCLUSIV – Avem data exactă: află când aterizează prima cursă regulată, București – Baia Mare, a companiei Tarom pe Aeroportul Maramureș

0
2282

INFORMAȚIE CERTĂ. Cu scrierea asta se-ncheie saga calendaristică privind momentul din care Tarom va începe să opereze primele curse regulate pe Aeroportul Maramureș (sigur poate fi copiată și asumată de oricine, sau poate fi copiată cu precizarea sursei – e vorba doar de o nuanță și de conștiința profesională). Informația are procentaj de împlinire de 100% și provine din surse oficiale ale 2mnews de la cel mai înalt nivel din Ministerul Transporturilor.

 

După 33 de luni…

 

După ce Tarom a suspendat ruta Bucureşti – Baia Mare – București în 20 noiembrie 2015, aeroportul maramureșean (care pe atunci purta denumirea Aeroportul Internațional Baia Mare) intrând în lucrările de reabilitare și extindere a pistei de aterizare-decolare și închizându-se (în 22 decembrie 2015 a încetat operarea tuturor categoriilor de aeronave), și mai ales după finalizarea lucrărilor și obținerea autorizație care atestă că aeroportul este operațional (în 21 iunie 2018), au fost avansate de la niveluri administrative și politico-administrative mai multe date de la care urmează ca Tarom să opereze cursa regulată București – Baia Mare – București (una dintre cele mai lungi rute naționale). Toate erau estimări (niciuna împlinite), decizia oficială aparținând unei unice entități: compania aviatică.

 

Să vedem… „sfârșit de iunie”, „iulie” (cu toate datele posibile), iar ultima estimare a fost “ultima decadă a lunii august”. În tentativa (reușită) de a afla ce șanse există ca aceasta să fie încadrată calendaristic mai exact, 2mnews a aflat data exactă când va ateriza primul avion al companiei Tarom pe aeroportul situat în Tăuții Măgherăuși. Să nu mai prelungim suspansul: prima cursă regulată a Tarom (București – Baia Mare) va ateriza pe Aeroportul Maramureș în seara de 2 septembrie 2018, la ora 22.30 (așadar, ultima estimare, deși inexactă, nu a fost foarte departe de informația reală, pe care tocmai am consemnat-o).

 

Orarul cursei regulate a  companiei Tarom pe ruta Baia Mare, așadar a zborurilor București – Baia Mare și Baia Mare – București, rămâne similar cu cel existent în momentul suspendării curselor (20 noiembrie 2015): București – Baia Mare, decolare la ora 21.10 și aterizarea la ora 22.30, iar Baia Mare – București, decolarea la ora 6 și aterizarea la ora 7.20.

 

Detalii tehnice

 

Noile caracteristici ale pistei de aterizare-decolare a Aeroportului Internațional Maramureș sunt: lungime 2.150 metri, lățime 45 metri, suprafață de asfalt de foarte bună calitate. În urma lucrărilor de reabilitare-extindere-modernizare, au fost aduse corecții esențiale la suprafețele speciale ale pistei (banda pistei, RESA, zona de calare radioaltimetrică, zona de securitate, zona de deservire a pasagerilor). De asemenea, sistemele de aterizare ILS și luminile aeronautice (inclusiv firul director) au fost reconfigurate și extinse, pentru a permite operarea aeronavelor mediu-curier în condiții CAT I și CAT II.

 

În acest moment, Tarom efectuează curse regulate interne pe următoarele aeroporturi: București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Suceava, Iași, Sibiu, Constanța. Iar din 2 septembrie 2018, se mai adaugă și ruta spre/din Baia Mare (de pe/pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă” – Otopeni). Cu plăcere.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here