EXCLUSIV – Americanii de la UAC achiziționează încă 18,5 hectare de teren în zona Aeroportului Maramureș

1
3755

INVESTIȚIE. Universal Alloy Corporation (UAC) Europe, lider mondial al producătorilor de componente din aluminiu pentru industria aeronautică, se pregătește să achiziționeze încă 18,5 hectare de teren, situat în imediata vecinătate a Aeroportului Internațional Maramureș. Achiziția celor 185.315 de metri pătrați este o problemă de zile.

 

Practic, este a doua achiziție de acest gen, prima vizând cumpărarea unui teren de 21 de hectare, lotul vizat fiind limitrof cu cel cumpărat în anul 2016. În primă fază, principalul câștigător este orașul maramureșean Tăuții Măgherăuș, proprietarul terenului, edilul Anton Ardelean sperând că va obține peste 100.000 de euro din vânzare.

 

În acest moment, este finalizat raportul tehnico-economic de evaluare a terenului, este aprobat studiul de oportunitate și caietul de sarcini şi a fost stabilită comisia de licitatie. Motivația vânzării este solicitarea UAC de a realiza „un obiectiv industrial”, banii pe care îi va obține Tăuții Măgherăuș urmând să fie utilizați, în totalitate, pentru investiții în oraș. Prețul minim de vânzare a fost stabilit la 2,5 lei/metru pătrat, ceea ce duce valoarea terenului la cel puțin 463.287 lei (echivalentul a 101.821 euro).

 

Așa cum 2mnews v-a anunțat în premieră, încă din 25 iunie, americanii de la UAC pregătesc în zona aeroportului maramureșean o investiţie de peste 250 de milioane de euro care va crea mai mult de 2.000 de locuri de muncă și care se va concretiza prin crearea unei structuri de producție ce va conține un serviciu de proiectare a componentelor și structurilor pentru aeronave, o hală de producţie specializată pe prelucrare titaniu-aluminiu și cel mai mare centru de mentenanţă pentru industria aeronautică.

 

UACE, înfiinţată în 2008, ca filială a grupului elveţiano-austriac Montana Tech Components, a pătruns în România în 2009, prima fabrică deschisă fiind în comuna Dumbrăvița (acum cu peste 1.000 de angajați), iar cea de-a doua în Medieșul Aurit (jud. Satu Mare). Compania, care furnizează componente unor importanţi producători de aeronave (Airbus, Boeing, Bombardier şi Premium Aerotech), își extinde capacitatea de producţie în zona limitrofă municipiului Baia Mare, în Tăuții Măgherăuș, ca urmare a creşterii cererii din partea producătorilor de aeronave comerciale.

 

UAC consideră investiţia în fabrica din Tăuții Măgherăuș ca fiind una strategică, pentru că va avea acces direct spre pista Aeroportului Internaţional Maramureș, fapt care facilitează transportul containerizat al produselor sale în regim cargo (pe calea aerului). Noile structuri de producţie din zona aeroportului vor transforma UAC Europe în unul dintre cei mai importanţi investitori din nord-vestul României și va așeza Maramureşul pe harta mondială a industriei aeronautice.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Acești investitori voiau sa facă una dintre fabrici la Somcuta Mare și din cauza unor prosti care conduceau primăria la acea vreme au renunțat pentru ca firma care a făcut evaluare a hotărât ca mp sa fie 4 lei plus TVA .Orasul Tautii Magheraus a oferit 18 ha lingă aeroport ,noi in Somcuta Mare am evaluat 4lei/mp plus TVA o pășune de lingă Fiteusu Mare.Pacat ca oamenii din aceast oraș de la revoluție PINA azi n-au reușit sa aleagă un primar adevarat.

LĂSAȚI UN MESAJ