UPDATE: EXCLUSIV – Aleasă senator PSD, Sorina Pintea renunţă la Senat pentru a rămâne manager la Spitalul Judeţean din Baia Mare

1
3357
Sorina Pintea

DECIZIE. Conform legii, calitatea de parlamentar este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului, şi, după oficializarea rezultatelor finale ale unui exerciţiu electoral, aleşii trebuie să opteze în termen de 30 de zile între a renunţa la funcţia avută sau la demnitatea de parlamentar (senator sau deputat). Cele 30 de zile se împlinesc sâmbătă, 4 februarie.

 

După alegerile parlamentare, cei desemnaţi aleşi în judeţul Maramureş au optat aproape imediat pentru a depune jurmântul ca parlamentari – acolo unde a fost necesar, renunţând la funcţia incompatibilă -, cu o excepţie: Sorina Pintea (aleasă ca senator pe listele PSD şi care conduce Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare). A depus jurământul, mai rămânea să-şi clarifice situaţia.

 

Aleasă în demnitatea de senator pe listele PSD, Sorina Pintea a amânat luarea unei decizii până în ultima clipă – nici în acest moment opţiunea sa nu a fost făcută publică. „Curiozitatea a omorât pisica”, ştim, dar nu e bine să aşteptăm tensionaţi până în 4 februarie, aşa că am vrut să vă spunem pentru ce optează şi Sorina Pintea. În contextul în care cea aleasă senator PSD a decis să-şi comunice public, personal, decizia – fapt, pe undeva, de înţeles -, am aflat că, deşi surse decizionale din PSD au încercat să inducă ideea că va opta pentru Senat, Pintea va rămâne manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

 

Locul vacantat în urma renunţării la demnitatea de senator va fi ocupat de următorul pe lista PSD, respectiv Liviu Marian Pop, în prezent secretar de stat în Ministerul Educaţiei, funcţie incompatibilă cu demnitatea de senator. Pop urmează să decidă la care dintre funcţii renunţă. În cazul în care Pop optează să rămână în cadrul Ministerului, locul de senator câştigat de PSD la alegerile din decembrie 2016 va fi luat de Anton Rohian, fostul prefect afându-se pe poziţia a treia pe lista de senatori ai social-democraţilor. Încă nu a fost luată o decizie, în acest sens, la nivelul conducerii centrale a PSD.

 

În urma acestor opţiuni personale, echipa parlamentarilor maramureşeni are următoarea componenţă: senatori Liviu Marian Pop/Anton Rohian (PSD), Iustin Talpoş şi Severica Covaciu (ambii PMP); deputaţi Gheorghe Șimon, Sorin Bota şi Călin Matei (toţi trei PSD), Viorica Cherecheș (PNL), Adrian Todoran (PMP), Vlad Duruș (USR), Norbert Apjok (UDMR).

 

UPDATE, 3 februarie, ora 17: Sorina Pintea a declarat pentru 2mnews, cu câteva minute în urmă: „Într-adevăr, astăzi,  la ora 12, am anunţat oficial că renunţ la calitatea de senator. Parlamentul este altceva decât l-am perceput iniţial, acolo eşti unul dintre cei mulţi care ridică mâna. Am considerat că pot fi mai utilă din postura de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Avem foarte multe proiecte în implementare, sunt extrem de importante pentru sistemul de sănătate şi e nevoie de mine aici. Mă bucur că am putut lucra la proiectul de guvernare şi mă sensibilizează atunci când văd că se implementează segmente din acest proiect la care am lucrat efectiv. Nu am întâmpinat nicio opoziţie din partea partidului după ce mi-am exprimat decizia. Sper să fie bine pentru toată lumea. Asta sper”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Aş crede-o că e sinceră dacă şi-ar da demisia din psd, altfel cred că doar se face o rocadă. Însamnă că strategia psd a fot să o folosească pe acastă doamnă pentru a atrage voturi noi, pentru a profita de votul oamenilor spitalizați, dar şi de personalul medical. Doamna a fost mai curată la imagine ca Rohy sau Popy, mai carismatică, mai decentă; oamenii au fost prostiți iar acum ”varanii penaloizi” îşi intră în pită – cum era gândit încă din campanie. E doar o părere… hihihi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here