EXCLUSIV – Adevăruri și minciuni despre un „mizilic” de 10,4 milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Baia Mare

2
634

OPULENȚĂ. Cu puțin timp în urmă, oamenii urbei deznădăjduite – despre care, aseară, un puști de vreo 3 ani, plictisit de drumul spre Baia Mare, era convins că nu e oraș, ci o cadă mare-mare ce conține multă apă – au aflat ceea ce presa a consemnat ca o victorie proletară dobândită după 47 de ani bătuți pe muchie. Respectiv, că Palatul Administrativ se va reabilita. Ceea ce e bine. Numai că nu e adevărat. Așa că astăzi vă spun povestea așezării în stand pentru vânarea unei sume echivalente cu 10,4 milioane de euro și cum putea fi reabilitată această clădire mult mai devreme, fără ca județul să scoată vreun ban din pușculița publică.

 

Ce e și cu Palatul ăsta?

 

Aflat între centrul nou și cel vechi al Băii Mari, Palatul Administrativ, astăzi sediu al Consiliului Județean (CJ), Instituției Prefectului și al altor instituții publice, a fost construit în urmă cu aproape cinci decenii, între 1969-1970, dupa planurile unui colectiv condus de arhitectul Mircea Alifanti. Pe principiul “Nu mai suntem în stare să zugrăvim ce am edificat odinioară”, în cei 47 de ani de existență clădirea a suportat doar reparații modeste, astăzi fiind într-o stare suficient de precară încât să se vorbească despre necesitatea reabilitării.

 

Practic, în cele cinci decenii, locatarii clădirii-mastodont au ajuns să se refere la „reparații importante” atunci când vorbeau despre reparația centralei termice (petrecută în anii ’90), a holului princiar – unde-s situate birourile-n care-și fac veacul președintele CJ și prefectul – sau a sălii de ședințe vrednic sonorizată cu microfoane chinezești, inutile, dar montate pe vapor, poetic, între două escale.

 

În consecință, între două greve ale foamei înfăptuite la fața locului de nemulțumiții de deciziile autorităților județene, administratorii edificiului (că a fost Prefectura, iar acum e CJ) au discutat, încă de prin 2010 de reabilitare. Inițial, în planuri intra doar reabilitarea termică, clădirea consumând bani publici pentru apă și încălzire cât un cartier întreg. Ulterior, s-a pus problema găsirii unei alte posibilități de finanțare, pentru că oricum punga cu bani a județului văduvit de minerit era la dimensiunile celei a cocoșului din „Punguța” lui Creangă.

 

Cum să cheltuim mai mult?

 

În urmă cu mai puțin de o lună, s-a votat ca documentațiile privind reabilitarea să fie depuse în București, sub forma unui proiect de solicitare a banilor necesari – dacă, repet, dacă se va aproba, finanțarea va veni prin Programul Operațional Regional, pe axa de investiţii în clădiri publice. Conform indicatorilor tehnico-economici, suma necesară reabilitării este de 47.899.793,12 lei (inclusiv TVA). Din această sumă, aproape 10 milioane de lei (20%!) va trebui pusă de CJ Maramureș, adică din banii județului (pe care nu-i avem, implicit, o să purcedem pentru obținerea unui nou împrumut).

 

De ce trebuie să scoatem atâția bani din buzunarul județului, dacă proiectul ar fi finanțat, iar cofinanțarea este de doar 2%? Din același motiv pentru care așa s-a întâmplat la fiecare proiect major implementat (cele mai multe greșit) în Maramureș, indiferent că a fost vorba despre drumul Baia Sprie – Bârsana, Spitalul Județean sau depozitul de deșeuri: la noi se fac proiecte supradimensionate, fără să se țină cont de cheltuielile eligibile. Adică, ne doare-n bascheți, facem ceva mare (sau mult), deși doar o parte se încadrează în condițiile finanțării. Iar impresionantul „rest” trebuie să-l punem din banii județului.

 

Dacă vă întrebați de ce se face așa – suntem proști, sau ce ? -, o să vă mărturisesc, explicația primind-o de la unul dintre foștii președinți ai CJ Maramureș (nu e secret de stat, deci Mircea Man, în contextul proiectului supradimensionat de la Fărcașa). Vina nu aparține celor care înfăptuiesc efectiv proiectele, aceștia îndeplinesc ordinele venite de la șef (adică de la președintele CJ). Implicit, deși specialiștii (proiectanți etc.) îl avertizează pe Marele Licurici local că nu pot cuprinde în proiect ceva din cauză că nu e o cheltuială eligibilă (care să poată fi finanțată de stat sau de UE, depinde de finanțator), li se ordonă să se facă așa, pentru că… o să scoatem noi banii cumva de la București.

 

Practic, mizând pe lobby politic (de cele mai multe ori eșuat), șefii CJ au girat depunerea unor proiecte în care pe lângă cofinanțarea de 2%, județul a fost grevat de cheltuieli însemnate de care se vorbește prea puțin. Nelimitându-se la a respecta regulile finanțării, șefii CJ, din dorința de a face “un lucru ca lumea” (bine, dacă ați râs, nu de asta, ci pentru că cu cât e mai mare un proiect, cu atât se pot risipi bani mai mulți prin alte conturi) supradimensionează proiectele – vezi depozitul de deșeuri de la Fărcașa, care, dacă va fi terminat în timpul vieții noastre, va avea capacitatea de stocare necesară pentru trei județe (însă și prețul și cofinanțarea pe măsură).

 

În cazul reabilitării Palatului Administrativ, contribuţia în proiect a judeţului Maramureş ar fi trebuit să fie de 774.300 lei (2% din valoarea eligibilă a proiectului). În fapt, va fi de 10 milioane de lei, peste 9 milioane de lei reprezentând cheltuieli neeligibile ale proiectului. În 4 octombrie 2017, din cei 35 de consilieri județeni au servit ședința în care s-a votat mascarada asta 22. Și toți au votat pentru. Unanimitate, ura și la gară! Adică… „La Țevi” (pentru necunoscători, e cârciuma din subsolul clădirii, numită așa în slang-ul administrativ)!

 

Puteam gratis, dar de ce să…

 

Prea puțini știu că  această clădire a fost inclusă, în anul 2009, de un grup de prestigioși arhitecți, pe lista clădirilor remarcabile edificate în perioada comunistă. Ideea proiectului acestora (inițiat de arh. Ruxandra Nemțeanu, specialist în cercetarea și protejarea patrimoniului cultural construit), finanțat de Ordinul Arhitecților din România, avea scopul de a realiza o documentare de specialitate în vederea clasării cu statut de monument istoric a 10 obiective din patrimoniul cultural, construite în perioada 1950-1977.

 

La câțiva ani după ce arhitecții din proiect s-au luptat realmente cu autoritățile județului să li se pună la dispoziție diferite documente, lucrurile s-au fâsâit remarcabil. „În Baia Mare, nimeni nu părea a fi interesat de proiectul nostru, deși noi puneam banii, munca, tot”. Așa că… totul a fost abandonat. Niciunul dintre Marii Licurici de la cârma județului nu au văzut oportunitatea includerii Palatului Administrativ din Baia Mare pe lista celor mai emblematice 10 clădiri edificate în România comunistă și nici în patrimoniul cultural național, deși asta, știe orice prost, ar fi similar cu o oportunitate uriașă de a obține banii necesari restaurării din fondurile europene.

 

Clar, e mai ușor să scoți bani din buzunar în contextul în care buzunarul nu e al tău, ci al județului.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ