EXCLUSIV – Adevărul despre reabilitarea DN 18: nu va fi finalizat nici în acest an, aţi fost minţiţi (vezi explicaţia şi dovezile)

2
3732
Borșa - DN 18

PROBLEME. Ştiu că bănuiaţi, însă e bine să fiţi siguri, de aceea fac publice şi dovezile…

DN 18 este cel mai prost drum din Maramureş pe tronsonul Moisei – Iacobeni, cu şanse reale de a fi şi liderul dezastrului rutier la nivel naţional. Încă din perioada medievală, sau poate chiar din mezozoic, nimeni nu-şi mai aminteşte exact, s-au semnat nişte contracte de reabilitare a uliţei cu pretenţii de drum.

 

Poeziile lui Gabriel Zetea

 

Gabriel Zetea

Din când în când, cel care reprezintă la vârf, în Maramureş, ideologia comunistă a PSD, Gabriel Zetea, care de cinci ani este în fruntea „bucatelor” administraţiei judeţene (din postură de vicepreşedinte, iar acum de preşedinte al CJ Maramureş), apare public, îşi ia mina de preocupat şi recită că totul va fi bine, dând de-nţeles că a vorbit el cu cineva, acolo sus, în Bucureşti, şi a rezolvat totul. Acuş-acuşica urmează să vină ăia cu buldozere, cu camioane, cu utilaje, c-o armată de muncitori şi repară drumul. Doar a intervenit el!

 

Pentru a-l scuti pe Zetea să-mi trimită o nouă scrisoare, văduvind astfel încercatul buget public al judeţului cu suma de 2,7 lei (cât costă timbrul la recomandate), fac precizarea că ştiu, ştim toţi, DN 18 nu este obiectiv investiţional al CJ Maramureş, nefiind drum judeţean, ci al Ministerului Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR – fostul CNADR).

 

Însă cine venea mereu să ne spună că s-a rezolvat problema DN 18 (clar, ştim, totul se tranşează politic, iar Zetea fiind reprezentantul pesediştilor aflaţi cu tortu’ financiar în faţă ar trebui să aibă credibilitate când afirmă că o lucrare de interes pentru maramureşeni va fi executată, finalizată – doar şi din Maramureş au luat voturi pesediştii pentru a ajunge la butoanele Puterii, nu?)

 

Doar două exemple. 4 iulie 2014: „Baia Mare – Sighet are termen de finalizare vara anului 2015, iar Moisei – Borşa – Iacobeni ar trebui terminat la finalul anului următor (n.red., 2016)”. 2 iulie 2015: „Până în 2016, DN 18 urmează să fie reabilitat din Baia Sprie până la Icobeni”. Nu mai amintesc şi de aburelile servite la Borşa, că sigur se finalizează în 2017. În fine, în Borşa, unde s-a şi constituit Grupul de Iniţiativă Civică „DN 18 – O permanentă minciună”, cred că nici primarul Timiş, bunul său prieten, nu-l mai crede. Dar asta are mai puţină importanţă, grav e că oamenii de acolo au ieşit în stradă. Şi o vor mai face.

 

Adevărul şi stadiul lucrărilor

 

DN 18 nu se finalizează nici în 2017. Un document al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR – fostul CNADR), în care este detaliată situaţia în martie 2017 a contractelor aferente drumurilor naţionale este argumentul acestei minciuni politicianiste.

 

Tronsonul Baia Mare – Sighetu Marmaţiei (58,71 km), lucrare în valoare de peste 182 milioane de lei efectuată de constructorul Aktor. Conform contractului, lucrările trebuie finalizate în acest an. Gradul de realizare fizică a lucrărilor e de 78%, din care s-au plătit doar 68%. O observaţie CNAIR: „Din cauza bugetului insuficient alocat în 2016, perioada de execuţie a lucrărilor a fost extinsă iar termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat pentru luna mai 2017. Având în vedere bugetul comunicat de catre DGF pentru anul 2017, estimăm că termenul de finalizare nu va putea fi respectat”. Deci, n-o să fie gata, că nu-s bani (aşa că să nu mai dea vina pesediştii pe constructori). Tot pe tronsonul ăsta, mai sunt probleme cu „împiedicare de foştii proprietari, pe o lungă durată de timp, a executării lucrărilor aferente parcărilor” şi cu exproprierile „nefinalizate la această dată (n.red., martie 2017, adică acum) de către antreprenor”.

 

Tronsonul Moisei – Iacobeni, acolo unde contractul cu fostul executant (firma Shapir) a fost reziliat, a fost împărţit în 4 loturi. Să vedem cum se stă, real, pe respectivele tronsoane.

 

Lotul 1 Moisei – Borşa (24,61 km). Constructor: Asocierea Tehnic Asist & Specialist Consulting. Valoarea contractului: 83,7 milioane de lei. Termen de finalizare: 24 august 2017. Stadiu fizic realizat acum: 10% (au plătit doar 7%). Observaţii CNAIR: „Proiectul Tehnic a fost avizat. În prezent se execută lucrări conform Autorizaţiei de Construire existente şi se lucrează la Documentaţia Tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru lucrările care nu sunt incluse în autorizaţia existentă. Bugetul comunicat de către DGF pentru anul 2017 nu va permite finalizarea lucrarilor în acest an”.

 

Lotul 2 Borşa – Şesuri (24,62  km). Constructor: Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj. Valoarea contractului: 63,8 milioanede  lei. Termen finalizare: 24 august 2017. Stadiu fizic realizat acum: 10% (au plătit doar 6%). Observaţii CNAIR, idem ca şi la tronsonul 1.

 

Lotul 3 Şesuri – Cârlibaba (18,55 km). Constructor: Asocierea Autotehnorom & OPR Asfalt & Rutier Conex XXI. Valoarea contractului: 54,3 milioane de lei. Termen finalizare: 14 septembrie 2017. Stadiu fizic realizat acum: 2% (au plătit… nimic, 0%). Observaţii CNAIR: idem ca şi în cazurile loturilor 1 şi 2.

 

Lotul 4 Cârlibaba – Iacobeni (20,69 km). Constructor: Asocierea Autotehnorom & OPR Asfalt & Procard. Valoarea contractului: 59,9 milioane de lei. Termen finalizare: 28 iulie 2018. Stadiu lucrări: 0% – contractul a fost semnat în iunie 2016 şi se află în faza de proiectare.

 

Concluzia: niciunul dintre tronsoanele de pe DN 18 nu va fi finalizat în acest an pentru că… nu sunt bani. Doar s-au majorat pensii, salarii, alea-alea…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Zetea, daca nu te trezesti repede nu o sa mai ai nici drumuri judetene. Cu ce ai mostenit acolo de pe vremea lui Ciceu societatea se va apuca de adunat caini comunitari si facut ordine prin piete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here