EVENIMENT – Sărbătoare în comuna maramureșeană Bârsana

0
608

BÂRSANA. Duminică, 19 august, începând cu ora 12.30, în comuna maramureșeană Bârsana are loc tradiționala sărbătoare anuală „Întâlnire cu fiii satului”. Conform organizatorilor (administrația publică locală), evenimentul, la care sunt așteptați atât localnicii, cât și invitați din județ, din țară și de peste hotare, începe cu alaiul de căruțe și călăreți și parada portului popular.

 

Teodor Ștefanca

“Plecarea este de la podul Iza, dinspre Văleni, și se parcurge distanța până în centrul localității Bârsana. Acolo este amplasată scena unde, începând cu ora 14, va avea loc spectacolul artistic oferit de formațiile și soliștii de muzică populară pe care i-am invitat la ediția din acest an (printre alții, orchestra și corpul de dans al Ansamblului Transilvania, ansamblurile folclorice Iza, Mara și Flori de Maramureș, soliștii Florentina și Petre Giurgi, Bologa Ștefan și Voichița Nemeș, Anastasia Oprișan, Marinel Petreuș, Ioana Lenghel, Măriuca Verdeș, Ghiță Breban, Maria Mihali, Mariana Cușner etc.). De asemenea, cu această ocazie, în cadrul evenimentului vom oferi titlul de Cetățean de onoare”, a declarat primarul comunei Bârsana, Teodor Ștefanca.

 

În cadrul zonei centrale a comunei, organizatorii au amenajat și o zonă de distracții, care cuprinde și un spațiu de joacă pentru copii. Evenimentul „Întâlnire cu fiii satului” este organizat atât pentru reîntâlnirea localnicilor cu cei care nu mai domiciliază (temporar sau definitiv) în comună, dar și pentru a promova portul, tradițiile și obiceiurile din Bârsana.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here