EVENIMENT – Jurnalistul maramureșean Mircea Grumaz își lansează al șaselea volum: Albastru

1
500
Mircea Grumaz

CARTE. Astăzi, 9 mai, de la ora 17.30, în sala de conferințe a Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu” din Baia Mare (situată pe Bulevardul Independenței nr. 4B) are loc lansarea volumului „Albastru”, al șaselea volum al jurnalistului Mircea Grumaz („Glasul Maramureșului”), după “Ce mă mai râd” (ianuarie 1997), “Aburi groși” (ianuarie 2016), “Să dormi frumos!” (ianuarie 2017), “Ale și Mi” (septembrie 2017) și „După…” (2018).

 

Mircea Grumaz este jurnalist sportiv, unul dintre veteranii presei maramureșene, înfăptuind de 22 de ani scrieri la cotidianul „Glasul Maramureșului” (din 10 martie 1997).

 

La finalul scrierii, un „ceva”, puțin, din ce găsiți în noul volum al lui Mircea:

 

“Amor

 

Mă pierde, mă vinde, mă dă la dușmani,

Mă ceartă, mă iartă, din nou să mă cerți,

Emoții trăiește, mai vinde-mi din bani

Și-apoi mă iubește în timp ce mă ierți.

 

Mă strigă, m-alungă, mă dă pe-un ecou,

Mă fierbe, mă stoarce… iubiri de flămând,

Pe dragoste pune un șort și-un tricou

Și fă-mi ce mi-i face, la urmă fumând.

 

Mă calcă, mă toacă, m-ascunde în vânt,

Mă plânge, mă doare, eu însumi te dor,

Mai fă-mă poveste c-un singur cuvânt

Și eu ți-oi plăti, înzecit, cu amor.

 

Mă ține, mă leagă, mă prinde la piept,

Mă-nchide, mă strânge, cu drag să-mi vorbești,

Mai strâmbă-mi sărutul când vreau să-l îndrept

Și-aprinde-mă-n plăpumi, iubind ce iubești.

 

10 aprilie 2019”

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here