DEZVĂLUIRI – Raport ministerial despre situația „la zi” a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Maramureș

1
555

INVESTIȚIE. Conform celui mai recent (iulie 2018) raport oficial și comun al Ministerului Fondurilor Europene, Autorității de Management POIM și Autorității de Management POS Mediu, privind situația la zi a sistemelor de management integrat al deșeurilor, SMID Maramureș este inclus pe celor 18 proiecte care au fost etapizate și vor fi finalizate cu finanțare din Programul Operațional Infrastructură Mare în perioada 2014-2020.

 

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Maramureș este executat în procent de 84% (faza a II: 72%), are semnat contractul pentru operarea SMID (cu Drusal SA Baia Mare), iar din cele patru zone de colectare a deșeurilor, două contracte sunt semnate (pentru zonele Sighetu Marmaţiei şi Moisei-Borşa), iar alte două contracte (pentru zona metropolitană Baia Mare și Lăpuș) sunt în procedura de licitație (Lăpuș) și de evaluare oferte (Baia Mare), consemnează raportul.

 

Conform Ministerului Fondurilor Europene, problemele în delegarea serviciului SMID sunt cauzate de: întârzieri cauzate de nefinalizarea la timp a obiectivelor de investiții (Maramureș); întârzieri în aprobarea documentelor/mandatelor A.D.I.; întârzieri cauzate de noi decizii luate de UAT-urile din județ (delegarea directă, extinderea contractelor existente); nefinalizarea la timp a documentaţiilor de atribuire; necesitatea actualizării datelor incluse în documentațiile de atribuire deja finalizate; întârzieri în derularea licitaţiilor publice, în principal din cauza contestațiilor.

 

Valoarea totală a proiectului SMID este de 229.148.934 lei + TVA (de-a lungul timpului s-au mai alocat sume semnificative, din bugetul județului, pentru cheltuieli neprevăzute sau neeligibile) și prevede construcţia a trei staţii de transfer – în Moisei (31.000 tone/an), Târgu Lăpuş (10.000 tone/an) şi Sighetu Marmaţiei (25.000 tone/an) -, construcţia unui centru de management integrat al deşeurilor la Sârbi, construirea primei celule din cele patru a depozitului ecologic de deşeuri Sârbi (450.000 mc), închiderea şi reabilitarea depozitelor neconforme, construirea a șapte centre de colectare a deşeurilor voluminoase – în Baia Mare, Târgu Lăpuş, Seini, Şomcuta Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Totul e sub control. Sefii isi primesc lunar indemnizatiile, partidul isi alimenteaza gunoaiele. DNA e mort, partidul e in toate. Militia e cu ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here