DEFECTUOS. În timp ce președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a intrat în tromba propagandei de promovare personală din 2018 ordonând executarea cu abnegație comunistoidă a maldăre de informări despre primenirea județului cu diverse finanțări de la stat, toate acestea fiind ilustrate, normal, cu poza sa de Întâistătător al acestui județ îndestulat, a intervenit ceva important și ascuns până acum. Păi, să nu mai fie ascuns, vi-l fac public.
Consiliul Județean (CJ) Maramureș (împreună cu alte 10 entități similare din țară) e pe butucii finanțelor proprii și a cerut ajutor financiar Guvernului pentru că nu-şi mai poate susţine activitatea, plăti salariile şi cheltuielile curente! În ciuda secretomaniei în privința problemelor extrem de importante și negative din instituția păstorită de Zetea, dezvăluirea a fost făcută de deputatul liberal de Dâmbovița, Iancu Carcota, care a pus aceste grave disfuncționalități instituționale pe seama efectului negativ al revoluțiie fiscale implementate de Guvernul PSD-ALDE.
Situaţia administrației județului Maramureș survine în urma deciziei de anul trecut a Guvernului care a dat liber primăriilor pentru mărirea salariilor (iar Zetea s-a îndestulat și și-a îndestulat oamenii până la limita maximă, fără să țină cont și de câți bani are județul în pușculiță), dar şi în urma reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10% (acesta a dus la micşorarea sumelor ce revin administraţiilor locale din cotele defalcate din respectivul impozit, adică încasări mai mici la bugetul județean).
În 18 decembrie 2017, pentru a compensa pierderile la bugetele locale în urma reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%. opoziția parlamentară (!) a propus un amendament prin care se prevedea ca tot impozitul pe venit să fie alocat primăriilor. Acest amendament a fost respins de majoritatea PSD-ALDE, care nu a ținut seama de faptul că administrațiile județene și locale le aparțin în majoritate.
Așa a ajuns și CJ Maramureș în situaţia de blocaj administrativ, fapt fără precedent într-un stat al Uniunii Europene. Cele 11 consilii judeţene care au ajuns în această situație de a solicita mila Guvernului pentru a putea plăti acum salariile pe care și le-au majorat în 2017 sunt: Maramureş, Harghita, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Vâlcea şi Tulcea.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Asta, dupa ce au achitat nota de plata a excursiei Bruxelles-Londra. Cate asemenea vor urma?! Mandri ca suntem…