DEMISIE – Mircea Dolha a demisionat din funcţia de preşedinte PNL Maramureş „pentru a-i curma suferinţa lui Ionel Bogdan”

1
216
Mircea Dolha

DECIZIE. Mircea Dolha a confirmat pentru 2mnews că a demisionat de la şefia organizaţiei judeţene a PNL, lăsând să se-nţeleagă că a făcut un act… caritabil. Respectiv, de „a-i curma suferinţa lui Ionel Bogdan&Comp.”, care, în acest fel ar putea deveni preşedinte interimar şi în mod statutar „peste câteva zile”.

 

În fapt, dacă nu demisiona, Dolha urma să fie demis la următoarea şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL – forul conducerii centrale a partidului. Conducerea interimară a PNL Maramureş va fi comunicată la  şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) care se va întruni în Sala Palatului – se estimează participarea a circa 1.000 de delegaţi din toate organizaţiile judeţene.

 

Cel mai probabil aceasta va fi formată din cei „patru muşchetari liberali” nominalizaţi de Comisia Organizatorică de Unificare în 16 ianuarie 2017: Ionel Bogdan, Gavril Ropan, Felician Cerneştean şi Călin Bota (preşedinte interimar, prim-vicepreşedinte coordonator, secretar general interimar, secretar general adjunct).

 

Oricum, în 2 mai, conform deciziei PNL, se vor organiza alegeri pentru conducerea filialei judeţene.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ