DECLARAŢIE – Lucian Morar: „Mă gândesc, la modul cel mai serios, să candidez la funcţia de primar al Ulmeniului şi să câştig!”

4
3532
Lucian Morar

DEMANTELARE. În 11 iunie vor fi alegeri pentru funcţia de primar al oraşului Ulmeni, vacantată în urma renunţării alesului Lucian Morar. Acesta a optat pentru funcţia de consilier judeţean, având antamată, în urma negocierilor politice PSD – PMP (al cărui preşedinte este), funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.

 

Pentru că, fiind alegeri parţiale, campania electorală va începe, conform legii, cu două săptămâni înaintea scrutinului electoral, l-am întrebat pe liderul PMP şi alesul majorităţii covârşitoare a locuitorilor din Ulmeni, care este candidatul PMP pentru funcţia de primar.

 

„S-ar putea, şi vă spun asta în premieră, să fiu chiar eu. Mă gândesc, la modul cel mai serios, să candidez şi să câştig din nou funcţia de primar al oraşului Ulmeni. Conform sondajelor pe care le-am comandat, dacă voi candida, o să ies cu peste 80% din voturi, deci n-am nicio emoţie în acest sens. Dacă nu voi candida, îl  voi susţine pe actualul primar interimar, Vicsai Ştefan, care, conform sondajelor, ar câştiga cu peste 60% din voturi. Mă gândesc însă, foarte serios, să renunţ la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş şi să-mi redobândesc statutul de primar al oraşului Ulmeni”, a declarat, pentru 2mnews, Lucian Morar.

 

Acum ar trebui să punem punct şi să-nghiţim găluşca politică, dacă am fi decrepiţi. Neconsiderându-ne aşa, să demantelăm strategia lui Morar. El nu vrea să redevină primar la Ulmeni, vrea doar să rămână „omul său” acolo. Şi îşi face strategia conform acestui scenariu. Morar are un capital electoral însemnat, a câştigat şi va câştiga detaşat alegeri în Ulmeni, având de partea sa comunităţile maghiare şi rrome, care depăşesc 50% din bazinul electoral,  şi pe care le-a sprijinit nemijlocit în timpul exercitării mandatelor sale.

 

Aşadar, în acest moment, Morar joacă o carte politică mare, un fel de poker „cu patru ascunse” cu Gabriel Zetea, liderul PSD şi al CJ Maramureş. E o partidă eminamente economică, fără nicio implicaţie politică, cum încearcă cei doi să acrediteze. Nimeni nu va câştiga Ulmeniul fără voia lui Morar (e dur ce spun, nu-i aşa? Şi „puţin” peste lege). Iar în schimbul acestui „câştig”, Zetea trebuie să se revanşeze. Şi nu vrea. Pentru că el e regele judeţului. Concluzie, o să câştige Morar Ulmeniul, dar nu prin el, ci prin acolitul său Vicsai Ştefan, iar Zetea va suspina, rămânând totuşi cu influenţa din judeţ neştirbită.

 

Spun asta cu satisfacţia că i-am avertizat pe oamenii lui Zetea să nu-şi cheltuie inutil banii în mite electorale care deja au fost date de contracandidatul numărul 1 şi că l-am liniştit pe preşedintele PSD şi al CJ Maramureş să nu mai viseze la cai verzi pe pereţi că o să câştige o primărie urbană doar prin logoree şi promisiuni.

 

Verdict: Morar n-o să candideze, omul său, Vicsai, o să câştige. Rest: dacă Morar o să candideze, o să renunţe din nou şi o să rămână primar tot Vicsai, omul său. Ştiţi, în 12 iunie, peste trei săptămâni, o să scriem: „Aşa cum 2mnews v-a anunţat în urmă cu trei săptămâni, primarul localităţii Ulmeni este…”, ca un déjà vu. Vreţi să ştiţi pe cine trebuie să pariaţi la meciul de diseară?

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Oricum e o nulitate. Un taranuc cu un sfeter mulat pe burtica lui de pitic. Nu stiu ce combina dar sunt curios daca intra Marinescu din nou pe postul de vice la o negociere ? Dumuta ce zice ?

    • … un pitic cuprins de complexe de inferioritate, ce trebuie sa compenseze prin combinatii politice (vezi oculta de seara cu CC), fara educatie, biografie si personalitate, un parvenit al politicii locului, dar cu pretentii de conducator si prestator de lidership. Impreuna cu gasca din care face parte, vor avea parte de un sfarsit lamentabil fara indoiala. Pacat insa de judetul acesta care stagneaza si devine din ce in ce mai izolat, avand la timona asemenea perso-nulitati !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here