DECIZIE – Președinta Tribunalului Maramureș, eliberată din funcție

0
724
Cristina-Laura Lihet (medalion), eliberată din funcția de președinte al Tribunalului Maramureș, în urma pensionării

JUDECĂTOR. Preşedinta Tribunalului Maramureş, judecător Cristina-Laura Lihet, a fost eliberată din funcție, aceasta pensionându-se. Decretul prezidențial de eliberare din funcție a fost semnat în urmă cu câteva ore de președintele Klaus Iohannis.

 

Până la 1 ianuarie 2012 președintele Tribunalului Maramureș a fost Mihai Pop Cerneanu, care s-a pensionat (ulterior intrând în avocatură), iar Cristina Laura Lihet era la finalul celui de-al doilea mandat de prețedintă a Secției Penale a Tribunalului. După pensionarea lui Cerneanu, timp de o lună interimatul la conducere a fost asigurat de vicepreședintele Tribunalului, Andrei Rus.

 

Cristina Lihet a condus cea mai înaltă instanță de judecată din județul Maramureș în ultimii șase ani, începând din 7 februarie 2012 – la început interimar, prin decizia Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (în urma propunerii făcute de presedintele Curții de Apel Cluj, Valentin Mitea), iar din vara anului 2012 în urma câștigării concursului organizat pentru această funcție (a fost singura candidată și a obținut media 8,50). În vara anului 2015, Lihet a fost reînvestită de CSM în funcția de presedintă a Tribunalului Maramures pentru încă trei ani (iar a concurat singură și a obținut media 9,31).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ