DECIZIE – Horia Simu, anchetat pentru devalizarea Cuprom în beneficiul unor companii off-shore pe care le controla, a fost eliberat din închisoare

0
1307
Horia Simu

SUSPENDAREA PEDEPSEI. Horia Simu, supranumit Regele Cuprului și cercetat pentru devalizarea firmei sale Cuprom (din care făcea parte și fosta Phoenix Baia Mare) în beneficiul unor companii off-shore pe care le cotrola tot el, va fi eliberat din închisoare, pedeapsa sa fiind suspendată astăzi, 21 decembrie, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

Instanța supremă a decis suspendarea executării pedepsei şi eliberarea lui Simu până la soluţionarea efectivă a contestaţiei în anulare pe care a formulat-o acesta. Simu a fost condamnat la 26 iunie 2018 la 4 ani de închisoare cu executare, pentru cumpărare de influență, de Completul de 5 Judecători ai ÎCCJ. Soluționarea contestației depusă de Simu se va judeca în 21 ianuarie 2019, însă până atunci Simu va fi pus (“de îndată”) în libertate. Vechea lege, care nu fusese pusă în practică de ÎCCJ, prevedea că președinții de completuri nu se trag la sorți, ci sunt desemnați din oficiu dintre președintele Înaltei Curți, vicepreședinți sau președintele secției penale – fapta a fost declarată neconstituțională.

 

Practic, Simu este beneficiar al deciziei Curții Constituționale care a constatat că legea prevede ca numirea completelor de recurs de la Înalta Curte de Casație și Justiție, compuse din cinci judecători, să se facă prin tragere la sorți și nu prin numire. Astfel, sentințele date se suspendă și se rejudecă de complete stabilite conform legii.

 

Simu a fost condamnat pentru că ar fi mituit-o pe fosta șefă DIICOT Alina Bica pentru a-l salva din cercetarea care îl viza pentru constituire grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, spălare de bani, cu un prejudiciu potenţial de 30 de milioane de dolari. Cazul se referă la devalizarea firmei sale Cuprom în beneficiul unor companii off-shore pe care le controla tot el, iar anchetatorii DNA au susținut că șefa DIICOT, Alina Bica, ar fi redistribuit dosarul către procurorul Cătălin Purcărin, care a decis clasarea cazului după 10 zile de anchetă – Purcărin mai clasase acest caz în 2011 şi în 2012.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here