CVARTETUL DOAMNELOR – Patru femei care au marcat istoria Maramureşului

0
866

PERSONALITĂŢI. Este 8 martie, o spun nu ca un cronolog senil care-şi închipuie că v-aţi uitat zilele sau că n-aveţi calendar, ci pentru că e necesar să fac un anunţ din partea 2mnews. Practic, e o mărturisire, ca-n confesional. Ştiu, nu suntem prea drăguţi şi nici prea pacienţi în restul zilelor, aşa că astăzi am decis să renunţăm pentru 24 de ore la a vă spune adevărul. Avem o cauză nobilă. O obligaţie, chiar. Omagiem fiinţa care menţine viaţa: femeia.

 

Am răscolit prin memorie, prin arhive, prin cărţi să găsesc patru femei din Maramureş cu care merită să ne mândrim. Ordonarea e cronologică, iar lista e subiectivă, desigur, dar necontestabilă, sper. Citiţi şi convingeţi-vă.

 

Leövey Klára

1. Leövey (Leöwey) Klára – pedagog şi publicist. Nu a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

S-a născut la 25 martie 1821, în Sighetu Marmaţiei. Încă din adolescenţă este atrasă de teatru, pune în scenă şi joacă în spectacole de amatori. Dorinţa mamei sale, care dorea să o îndrume spre pedagogie, e pe cale să se-mplinească după ce prietena ei, contesa Teleky Blanka, o angajează pedagog la şcoala de fete pe care o conduce în Bratislava. Participă la Revoluţia din 1848, fapt pentru care, în 1851 este arestata şi condamnată la cinci ani de închisoare.

 

Este eliberată în 1856 şi se întoarce în Sighet unde conduce şcoala de fete până în 1862 când unitatea de educaţie este închisă din  ordin guvernamental. Îşi începe cariera publicistică la diferite ziare din Transilvania şi fondează publicaţia „Maramaros” („Maramureş”). A murit la 8 aprilie 1897, în Budapesta, în urma unui accident de omnibus (un fel de trăsură cu mai multe locuri, asemănătoare cu diligența, utilizată la transportul în comun). A fost înmormântată, conform dorinţei sale, în Sighet. Astăzi, liceul cu predare în limba maghiară din oraşul ei natal îi poartă numele. Pentru că n-a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

Klara Markus

2. Klara Markus – supravieţuitoare a lagărelor din Dachau, Ravensbruck şi Auschwitz. Nu a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

Klara Markus s-a născut 31 decembrie 1913, la Carei, judeţul Satu Mare. Provine dintr-o familie săracă de evrei, iar supă moartea tatălui, mama sa o înscrie la Liceul de Fete din Sighet. După liceu se angajează la o fabrică de umbrele, însă în 1942 este deportată la ghetto-ul din Budapesta, iar apoi trece prin lagărele de concentrare de la Dachau, Ravensbruck şi Auschwitz. Avea 30 de ani când a ajuns la Auschwitz. Într-o seară a fost aleasă într-un grup de femei care au fost pregătite pentru a fi trimise la camera de gazare. Atunci când gardienii au dat drumul robinetului de gaz, rezervorul de gaz era gol.

 

Unul dintre gardieni a glumit spunând că este ziua lor norocoasă pentru că deja omorâseră atât de mulți deţinuţi şi nu mai era gaz şi pentru ele. A scăpat cu viaţă, evadând din lagărul în care au fost ucise peste 1 milion de persoane. Avea 32 de kilograme. Înaintea Anului Nou din 2014, în preajma celebrării vârstei de 101 ani, când prefectul de Maramureş (pe atunci Anton Rohian) i-a dus în Sighet un cadou simbolic, spunându-i „Vă mulţumesc că v-aţi întors acasă după ce aţi trecut prin atâtea încercări”, Klara Markus a sărutat drapelul românesc. Pentru că n-a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

Muzeul Țărăncii Române

3. Ileana Chiş – ţărancă din Dragomireşti, şi-a donat casa pentru a găzdui primul muzeu dedicat femeii din România. Nu a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

 

Ileana Chiş s-a născut în anul 1916 şi a trăit în comuna Dragomireşti, într-o casă veche, construită în 1720 din piatră, lemn de brad şi chirpici. Înainte de a muri, în 1990, cu credinţa că rolul femeii maramureşene în societate este de a păstra credinţa, tradiţiile şi portul popular, şi-a exprimat dorinţa de a dona casa autorităţilor locale şi aceasta să fie transformată într-un muzeu care omagiază femeia.

 

După demersurile nepotului său, profesorul Nicoară Timiş, în anul 2001, casa Ilenei Chiş a devenit Muzeul Ţărăncii Române din Dragomireşti, primul muzeu din ţară dedicat în exclusivitate femeii. Pentru că n-a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

Aristina Pop

4. Aristina Pop – luptătoare anticomunistă, condamnată la 20 de ani de muncă silnică. Nu a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

Aristina Pop s-a născut pe 13 mai 1931, în comuna Lăpuşul Românesc din județul Someş (în perioada 1918-1940 – Plasa Lăpuş făcea parte din judeţul Someş), într-o familie de ţărani. A împlinit 18 ani chiar în ziua în care a plecat în munți alături de tatăl și fratele ei, pentru a scăpa de Securitate.

 

Era primăvara anului 1949 când s-a constituit grupul de rezistență din Munții Țibleșului, Pop-Oniga (tatăl ei, pădurarul Nicolae Pop, şi de la Atanase Oniga, preot greco-catolic persecutat pentru că refuză să treacă la ortodoxie). Cei mai mulţi dintre membrii grupului aveau să sfârşească ucişi de Securitate sau închişi. Aristina Pop a fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică, fiind eliberată după 11 ani de închisoare, în 1964, în urma deciziei de eliberare a tuturor deţinuţilor politici. Nu urăşte. Pentru că n-a încetat nicicând să iubească Maramureşul.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here