CRIMĂ ORGANIZATĂ – Patru traficanți de droguri prinși în flagrant în Baia Mare, arestați pentru 30 de zile

0
1745

DIICOT. Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vrancea, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română și sub coordonarea DIICOT, au prins în flagrant delict principalii membri ai unei grupări infracţionale, în timp ce ridicau, la începutul acestei luni, din municipiul Baia Mare, de la o firmă de curierat, colete ce conţineau 5,3 kilograme de cannabis.

 

La acţiune au participat şi ofiţeri de poliţie din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate Satu Mare şi Maramureş şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

 

În urma percheziţiilor desfăşurate la locuinţele membrilor grupării au fost găsite dispozitive pentru confecţionarea de cărţi de identitate, documente false, laptopuri, imprimante şi telefoane mobile, fiind ridicate, în vederea indisponibilizării, sumele de 15.500 de lei şi 700 de euro și fiind dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism. Procurorii DIICOT Vrancea au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de patru inculpaţi (Datcu Bogdan Andrei, D.I.M, Ionel Marian, Vaszusz Mădălina Mihaela), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi consum ilicit de droguri, introducerea în ţară de droguri de risc, precum şi fals material în înscrisuri oficiale.

 

Conform DIICOT, în cursul anului 2017, membrii grupării au introdus în ţară, din Spania, droguri de risc, atât pentru revânzarea către alte persoane din Marea Britanie, cât şi pentru consumul propriu. Unul dintre membrii grupului infracţional organizat a emis în fals acte de identitate pentru membrii grupării, documente ce erau folosite pentru expedierea drogurilor, prin intermediul unor firme de curierat, din Spania în România.

 

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Vrancea, care a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here