COSTURI – Pe străzile Băii Mari se consumă energie electrică de peste 830.000 de euro pe an

0
315
Parcul Mara, Baia Mare

BUGET PUBLIC. Şi a zis „Să fie lumină!”. Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina… Asta e cu Geneza (Facerea), e bună lumina, nu zice nimeni. Dar tot nimeni nu ne spune cât e de scumpă. Aşa că vă zicem noi. Într-un an, municipalitatea Băii Mari plăteşte 3.741.694 lei (echivalentul a 831.487 euro) doar pentru energia electrică pe care o consumă cu iluminatul public, semafoare, troleibuze, iluminat ornamental, fântâni arteziene şi… toalete.

 

De pildă, în 2015, sistemul de iluminat public și semafoarele din municipiul Baia Mare au consumat 7.455.754 KWh. În bani, asta a însemnat peste 3,6 milioane de lei. Şi troleibuzele consumă mult, doar cele care utilizează linia electrică din cartierul Vasile Alecsandri au consumat 101.937 de lei din bugetul oraşului.

 

Poate că nu v-aţi gândit niciodată cât costă energia electrică consumată de sistemul de iluminat ornamental (în 2015 au fost trei evenimente la care s-a folosit iluminat ornamental), de toaletele publice automate și de toaleta din Piața Păcii. Împreună, consumă energie electrică în valoare de 10.830 de lei, iar fântânile arteziene din oraş consumă şi ele – numai arteziana situată în sensul giratoriu Semilună a consumat în anul 2015 10.113 de lei (şi nu e singura, şi cea din Parcul Mara sau cea din piaţeta RFN sunt luminate.

 

Acestea nu sunt singurele „consumatoare” de energie electrică plătită din bugetul public – adăugaţi şi instituţiile din subordinea primăriei, unităţile de învăţământ, programul de „Punerea în valoare a clădirilor istorice prin scoaterea în evidență, pe timp de noapte, din  punct  de  vedere  luminotehnic, a elementelor arhitecturale specifice de pe fațadele principale și acoperișuri, a clădirilor situate în perimetrul Pieței Libertății” etc.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here