CONTROL JUDICIAR. Clujeanul Mircea Dinculescu, „uns” arhitect şef al municipiului Baia Mare de primarul suspendat Cătălin Cherecheş, în vara anului 2014, după mazilierea „căzutului în dizgraţie” Edmund Futo, a fost eliberat din arestul la domiciliu, împotriva sa instituindu-se măsura controlului judiciar. Aşadar e liber să se plimbe, nu şi să intre în contact cu „colegul inculpat”, omul de afaceri Vaida M. Florinel Mihăiţă – mituitorul său -, precum şi cu martorii din dosar.
La nici doi ani de la numirea sa în funcţia de arhitect şef al municipiului Baia Mare, în iulie 2016, Dinculescu Mircea a fost arestat şi apoi trimis în judecată de DNA Maramureş pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, împreună Vaida Florinel Mihăiţă (cel care-l mituia), dezvoltator imobiliar şi patronul unui bar situat pe strada Şcolii.
Conform rechizitoriului DNA, Dinculescu a primit 6.000 de euro de la Vaida, care a construit un bloc de locuinţe fără a respecta proiectul de construcţie şi modificase proiectul de structură, iar pentru întabularea imobilului, avea nevoie de o autorizaţie de reconstrucţie şi de procesul verbal de recepţie a lucrărilor – conform legii, imobilul ar fi trebuit demolat.
Acum, măsura arestului la domiciliu împotriva lui Dinculescu a fost înlocuită cu controlul judiciar. Inculpatul Dinculescu Mircea are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv la Poliţia Municipiului Baia Mare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a statului român, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; să nu comunice cu inculpatul Vaida M. Florinel Mihăiţă (şi el aflat sub control judiciar) şi cu martorii.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.